Premierul Calin Popescu Tariceanu s-a intalnit, joi, cu reprezentantii partidelor parlamentare. Seful Executivului a declarat presei, la finalul discutiilor, ca este foarte posibil ca alegerile europene sa se desfasoare pe 13 mai. “Aceasta este data agreata de toti participantii la consultari”, a afirmat premierul.
Seful Executivului a aratat ca data exacta a scrutinului va depinde de momentul la care va fi adoptata in Parlament Legea privind organizarea alegerilor pentru Parlamentul European.
“Romania organizeaza pentru prima data alegeri pentru Parlamentul European. Subiectele de interes european sunt relativ putin cunoscute pentru o buna parte a electoratului roman. Va trebui facut un efort intens de a atrage si de a sensibiliza opinia publica privind importanta acestor alegeri. Altfel riscam sa avem o rata scazuta de participare la alegeri”, a afirmat primul-ministru.
Raspunzand unei intrebari, primul-ministru a subliniat ca in cadrul intalnirii nu a fost discutat subiectul alegerilor anticipate.
„In practica europeana, alegerile pentru Parlamentul European nu se suprapun cu alegerile la nivel national, fie pentru administratia locala, fie parlamentare, pentru ca subiectele nationale sa nu ajunga sa domine subiectele europene”, a spus seful Executivului.
Primul-ministru a subliniat ca pledeaza pentru stabilitate politica si nu este utila pentru Romania discutia despre alegeri anticipate. „Fiecare cetatean are interesul sa traiasca mai bine. Ori vrem sa guvernam cu fata spre cetatean, ori pentru noi ca guvernanti”, a afirmat primul-ministru.
In cadrul intalnirii cu liderii grupurilor parlamentare, seful Executivului a facut o informare in legatura cu principalele posturi care sunt oferite Romaniei in cadrul structurilor europene si cu modul in care se face selectia si nominalizarea candidatilor