Madonna de culoare, Londra ca un ?ber-Beirut, pogromul imigrantilor ca politica de stat, copii care nu se mai nasc, o figura mesianica nevolnica si alcoolica si o omenire care nu merita in nici un fel sa fie salvata, dar pentru a carei supravietuire pana si cei mai patentati loseri sunt in stare sa-si dea viata. Toate astea - plus un rol extins si memorabil pentru Oana Pellea - exista in noul film al lui lui Alfonso Cuaron. Children of Men e o adaptare dupa un tulburator roman al lui P.D. James, bazat pe o idee provocatoare si oribila: ce s-ar intampla daca, peste noapte, infertilitatea ar afecta toate femeile lumii, ca o pandemie? Ce-ar fi daca, timp de 20 de ani, nici un muritor nu s-ar mai naste? Ce s-ar alege atunci cu mintile si comportamentul nostru, cu politica mondiala? Cum ar face fata omenirea unei societati imbatranite, fara vreo perspectiva de a se regenera? Ar mai exista speranta?

Poate e putin cam bombastic sa spun ca avem de-a face cu primul mare film crestin al mileniului (nu, nu pun la socoteala si Patimile), dar mare tot e. Contine cea mai rascolitoare si realista viziune distopica pe care am vazut-o in cinemaul modern. Lumea sterila a lui Cuaron, prada disperarii, a violentei si a razboiului dintre sectele religioase sau nationaliste, e cum nu se poate mai fertila in imagini de anticipatie frapante, iconice: de la bombele care explodeaza in cafenele londoneze la fetele murdare ale ostaticilor captivi in colturi obscure de lume, la lagarele sordide in care sunt inghesuiti imigrantii veniti intr-un numar din ce in ce mai coplesitor, desi politica ultraxenofoba a vestului ii infiereaza ca pe ciumati, pana la ascunzisurile de sobolani ale grupuri extremiste convinse ca poseda piatra filozofala a toate izbavitoare. Toate, scene dintr-o dementa devenita cotidiana. In tot acest cosmar, un birocrat deziluzionat pe nume Theo (Clive Owen) devine i