Actualul presedinte bulgar, Gheorghi Parvanov, a fost reales pentru un al doilea mandat de cinci ani, cu o majoritate cuprinsa intre 78 si 80 la suta din voturile exprimate in cadrul turului doi al alegerilor prezidentiale, potrivit sondajelor efectuate la iesirea de la urne - transmite Reuters.
Contracandidatul lui Parvanov a fost ultranationalistul Volen Siderov. In primul tur de scrutin, actualul sef al statului bulgar l-a invins pe Siderov cu 64 de procente la 21,5 insa rata de participare la vot a fost sub limita de 50 la suta necesara pentru a evita turul al doilea.
Ghiorghi Parvanov este primul politician care castiga doua mandate prezidentiale, de la caderea regimului comunist din 1989.
Agentia France Presse transmite ca mass-media bulgare au fost, duminica, extrem de inventive pentru a anunta, inainte de incheierea scrutinului, ca presedintele in exercitiu, Gheorghi Parvanov, conduce detasat, potrivit exit-poll-urilor.
Agentia BGNES a anuntat, sub forma unui buletin meteorologic, "o caldura insuportabila", de 80,5 grade Celsius, in fata sediului Partidului Socialist, care il sustine pe Parvanov, in timp ce in fata sediului Ataka, partidul lui Siderov, se inregistra "o temperatura de 19,5 grade".
Alegand ca subterfugiu literatura, agentia FOCUS anunta ca romanul "Numele trandafirului" al lui Umberto Eco (o aluzie la emblema Partidului Socialist) atrage 80,5 la suta dintre cititori, in timp ce "Mein Kampf" a lui Adolf Hilter nu este apreciata decat de 19,5 la suta din public, la targul de carte din Piata Slaveikov din Sofia.
O ora mai tarziu, agentia a difuzat si rezultatele unui alt institut de sondare a opiniei publice sub forma unui clasament al filmelor. Potrivit acestui clasament, 81 la suta dintre spectatori prefera un film bulgar despre participarea comunistilor la rezistenta antifas