Alexandru Dobrescu Returul meciului dintre Steaua si Real Madrid mi-a amintit o constatare de acum un secol a lui D. Draghicescu: aceea ca, atunci cand nu reusesc sa ne bata altii, ne pricepem de minune sa ne batem singuri. Dupa desfasurarea partidei, echipa bucuresteana ar fi putut, nu zic sa o castige, insa macar sa o termine la egalitate. Ceea ce ar fi reprezentat, daca tinem seama de cota de piata a madrilenilor si, mai ales, de jocul tur de acum doua saptamani, cand fusesera cu doua clase deasupra, un rezultat de palmares. Dar fiindca jucatorii Realului nu izbuteau sa inscrie la ei acasa, au avut grija stelistii sa le dea o mana de ajutor, trimitand mingea in propria poarta.
Realitatea tulbure in care ne miscam furnizeaza aproape in fiecare zi exemple concludente pentru dezarmanta idee ca principalul dusman al romanilor sunt tocmai ei insisi. Sau, ma rog, reprezentantii lor, alesi in mod democratic. Ce altceva a insemnat circul de saptamana trecuta privitor la candidatul de comisar european? Interesul national, invocat de politicieni ori de cate ori trebuie sa-si justifice conduita, n-a contat nici cat negru sub unghie. Singurele care au contat au fost orgoliile, iar efectele intaietatii lor s-au vazut imediat: primul nostru candidat a fost respins politicos pe baza argumentelor furnizate din tara, iar cel de al doilea a fost acceptat doar ca sa se ocupe, in calitate de tehnician, de treburi administrative. Le-ar fi fost peste puteri politicienilor romani sa convina asupra unui candidat cu suficient prestigiu, incat cuvantul sa-i fie ascultat si respectat de Comisia Europeana? Se pare ca da.
La inceputul lunii trecute, distribuitorii au cerut imperativ majorarea consistenta a pretului gazelor naturale. Si autoritatea de reglementare a preturilor, care se cheama nationala, nu numai ca n-a avut nimic impotriva, dar si-a dat silinta sa jus
