Lucian Postu Am s-o spun de la inceput, fara ocolisuri: se pare ca procentele pe care ultimul sondaj CURS le acorda "platformei Stolojan - Stoica" i-au ametit deja pe corifeii gruparii dizidente. Ca sunt 15, ca sunt mai putine (asa cum sustinea, la televizor, un fost director de campanie de-al lui Relu Fenechiu), are mai putina importanta. Efectul de sampanie al sondajului e insa clar, iar semnele le-am vazut la fata locului, sambata, cu ocazia intrunirii de la Iasi: cincinalu-n patru ani jumate, un aer de superioritate mult prea evident, priviri piezise catre ziaristii cu intrebari incomode, raspunsuri lehametite si in doi peri, din seria "guvernul SUA va actiona conform normelor internationale".
Nu e ceva nou. Am mai vazut acest sindrom de tip "Fat-Frumos": si inainte de `96, cand Emil Constantinescu si cei din Conventie se incruntau daca nu le puneai intrebari "ca pentru baietii buni"; si intre 2000 si 2004, cand liberalo-democratii tot nu aflasera ca statutul de opozant nu te face automat inalt, frumos & destept, si nici nu te scuteste de explicatii pentru petele de pe costum.
Sambata, Theodor Stolojan a intrat rapid in rolul lui Fat-Frumos - Iritacios, cand i s-a amintit ca el l-a sustinut pe crocodilul Fenechiu, in defavoarea trapasului Oprea. Din Fat-Frumos, s-a transformat iute intr-un oracol cetos, atunci cand a fost intrebat daca va lua alaturi de el unele personaje dubioase, prezente la intrunire: Ion Vranceanu, acuzat in presa de practici mafiote, Mihai Baciu, traseist pe ruta PD-PSD, ori Marian Ionescu, fost primar si actual vice-primar pesedist al Sucevei.
Desi s-a vrut cetos, raspunsul lui Stolojan a fost jenant de straveziu. Chiar daca a luat-o pe dupa piersic, pe dupa gard si pe dupa codul etic, evitand un raspuns clar, intentia lui Fat-Frumos-Cetos e limpede: se va bate cu balaurul Tariceanu si cu zmeul Geoana, inconj