In gradinile toamnei, cu. Angela Similea . "Sufletul nostru are nevoie nu doar de soare, ci si de melancolii".
Mai grabita ca niciodata, toamna se apropie de sfarsit. Padurea e cuprinsa de flacari rosii si galbene si incearca in zadar sa ascunda in san cateva petice ratacite de verde. Frunzele, una cate una, sunt atinse de bruma, se chircesc, se rasucesc, se desprind de ramuri si in curand, intreaga hlamida aurie a copacilor va fi lepadata jos, la picioare. In oglinzile lacurilor, printre frunzele galbene, plutitoare, nori albi calatoresc inspre iarna. Si odata cu ei, si bucuria noastra de peste vara, alungata de tristeti si melancolii. Dar nu toata lumea se lasa cotropita de paclele lui noiembrie. Pentru cei ce stiu sa vada lumea cu sufletul, gradinile toamnei sunt un prilej de incantare si emotie.
Niciodata toamna nu fu mai frumoasa...
- Casa dvs. se afla in mijlocul unei gradini uriase care se afla, la randu-i, in mijlocul unei campii care se invecineaza cu infinitul. Toate anotimpurile va trec prin dreptul ferestrei. Va intristeaza sfarsitul toamnei, noiembrie cel fumegos si intunecat?
- Pe mine? In nici un caz! Sigur, nu-mi plac zilele mohorate, cu ploaie, nici vantul puternic si nestavilit al campiei, dar nu le bag prea tare in seama, fiindca am de facut o gramada de lucruri minunate in casa. De pilda, imi aduc comorile de afara inauntru, florile mele iubite. Am popoare intregi de flori: ghivece, jardiniere, oale, ciubere, toate pline cu flori din cele mai frumoase. Si, ingrijindu-le, mai ales dupa-amiezele, nu simt uratul de afara. Un "urat" care este binevenit, de altfel, fiindca sufletul nostru are nevoie nu doar de soare, ci si de ploaie, are nevoie de melancolia privelistilor cotropite de ceata in care ne redescoperim asteptarile neimplinite si presimtirea viitoarelor bucurii. Toamna eu nu vorbesc despre moartea natu
