Tinerii care se vor casatori dupa 1 ianuarie 2007 vor primi de la stat un ajutor financiar in valoare de 200 Euro. De acest sprijin financiar vor beneficia doar familiile in care fiecare dintre soti se afla la prima casatorie si au domiciliul sau resedinta in Romania, indiferent de nationalitate.
Acest sprijin financiar acordat de stat la constituirea familiei se acorda pe baza unei cereri, pe care tinerii casatoriti trebuie sa o depuna in termen de 30 de zile de la data incheierii casatoriei la sediul Serviciului public comunitar local de evidenta a persoanelor al municipiului, orasului sau comunei unde s-a oficiat casatoria. In termen de 5 zile de la depunerea cererii, primarul trebuie sa dispuna acordarea ajutorului, iar in 30 de zile de la dispozitie ajutorul poate fi incasat de catre tanara familie. "Plata acestor ajutoare se face prin bugetele locale, din transferurile de la bugetul de stat catre bugetele locale, care sunt prevazute cu aceasta destinatie in bugetul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei. Tinerilor familii li se vor oferi un sprijin financiar, echivalentul a 200 de Euro, calculat la cursul Euro din data emiterii dispozitiei de acordare de catre primar", a declarat Janeta Radulescu, director executiv adjunct al Directie de Munca, Solidaritatii Sociale si Familiei Iasi.
Tinerii care se vor casatori dupa 1 ianuarie 2007 vor primi de la stat un ajutor financiar in valoare de 200 Euro. De acest sprijin financiar vor beneficia doar familiile in care fiecare dintre soti se afla la prima casatorie si au domiciliul sau resedinta in Romania, indiferent de nationalitate.
Acest sprijin financiar acordat de stat la constituirea familiei se acorda pe baza unei cereri, pe care tinerii casatoriti trebuie sa o depuna in termen de 30 de zile de la data incheierii casatoriei la sediul Servic