Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Directorii adjuncţi ai SIE, spioni anti-NATO

Publicat in Adevarul, joi 9 noiembrie 2006 ·

Traian Băsescu se laudă cu curăţirea SRI de foştii securişti la nivelul operativ cel mai înalt al SIE, avem de-a face cu două personaje pregătite ca agenţi anti-NATO în perioada "cea mai Traian Băsescu se laudă cu curăţirea SRI de foştii securişti la nivelul operativ cel mai înalt al SIE, avem de-a face cu două personaje pregătite ca agenţi anti-NATO în perioada "cea mai neagră" a dictaturii ceauşiste.

Misiunea Şcolii de la Brăneşti

"Dacă cineva a făcut Şcoala de la Bră-neşti înseamnă fie că şi-a început cariera ca tânăr, majoritatea cursanţilor aveau între 24-26 ani, ori că a fost trimis acolo pentru promovare într-o funcţie de conducere", ne-au precizat persoane care au lucrat în fosta Securitate despre tipologia celor care urmau şcoala de spioni aflată la 30 de kilometri de Bucureşti. În cazurile Predoiu şi Sarcă a fost vorba de intrarea în CIE-DIE, calificarea ca ofiţer al securităţii externe şi pregătirea pentru a lupta împotriva Occidentului, în special a NATO şi a Statelor Unite. Şcoala de la Brăneşti era, de fapt, una de pregătire pentru agenţii antioccidentali, în special împotriva NATO. Generalul Ion Mihai Pacepa a confirmat pentru Adevărul informaţiile despre şcoala de agenţi a regimului comunist. "Şcoala de la Brăneşti a fost, oarecum, creaţia mea. Ea a înlocuit Şcoala pentru informaţii externe de la Moscova, unde erau trimişi ofiţerii DIE până atunci. Scopul şcolii a fost să pregătească spioni, cu prioritate împotriva ţărilor NATO. Am răspuns de activitatea ei. Am modernizat-o (construcţii, concept, inventar). Am avizat tematica cursurilor şi am aprobat listele de cursanţi. Aceştia erau repartizaţi pe ţări (SUA, Anglia, Germania, Italia etc), înrolaţi în cursuri intensive de limbă, şi obligaţi să vorbească limba respectivă în majoritatea activităţilor şcolare şi sociale. Cursanţii învăţau, de asemenea, tehnica de informaţii, de contrainformaţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum o ora
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 39 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea sâmbătă, 23 noiembrie: Județele care intră sub cod galben de vânt și viscol

Adevarul acum 32 minute
Un nou Cod galben de intensificări ale vântului și viscol intră în vigoare sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 10, când expiră precedenta atenționare meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 47 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 7 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°