Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Năstase a trimis în China 700.000 de dolari

Publicat in Adevarul, miercuri 15 noiembrie 2006 · ·

banii veneau chiar şi în saciProcurorii au constatat, în timpul anchetei, în momentul audierii fostului consul al României în Hong Kong, Ioan Păun, că, în timpul vizitei în China, în august banii veneau chiar şi în saci

Procurorii au constatat, în timpul anchetei, în momentul audierii fostului consul al României în Hong Kong, Ioan Păun, că, în timpul vizitei în China, în august 2002, Dana Năstase a fost condusă de el la aeroport, de unde a preluat de la un pilot de la Tarom o mapă neagră sigilată. "Împreună cu dânsa am deschis această mapă. Îmi amintesc că atunci când am făcut acest lucru eram în maşină şi în interiorul mapei era un top de hârtie A 4, care avea în mijloc un decupaj, din interiorul căruia am scos trei teancuri de bancnote - fiecare conţinând câte 10.000 $, în total 30.000 $. Banii au rămas la mine şi au fost folosiţi în perioada următoare la cumpărături", a declarat anchetatorilor Păun. El a povestit că a primit bani în mai multe rânduri. De exemplu, în octombrie 2002 a primit, în acelaşi mod, alţi 90.000 $. "Precizez că expeditorul acestei mape era doamna Daniela Năstase". Păun a relatat şi că sora lui Adrian Năstase, Dana Barb, i-a adus o dată 15.000 $. Totodată, şi Dana Năstase i-ar fi adus, în 2003, cu ocazia unei vizite oficiale în China, peste 200.000 $, ambalaţi într-un "sac de material textil de culoare neagră". În total, la Păun ar fi ajuns din partea familiei Năstase suma de peste 700.000 de dolari. Ioan Păun a relatat, la DNA, în data de 9 martie, că se află în posesia a 120.000 $, sumă pe care nu a mai apucat să o cheltuiască pentru bunurile comandate de Năstase. În 2004, Păun, invitat de Adrian Năstase la Cornu, a recunoscut toate bunurile cumpărate de el. Iniţial, Păun a fost pus sub învinuire, însă el a fost "iertat" de DNA pentru colaborare, dar şi pentru faptul că procurorii au ajuns la concluzia că acesta ar fi fost şantajat ş

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO O mașină a intrat în mulțime la Los Angeles: zeci de oameni au fost răniți

HotNews acum 15 minute
Cel puțin 28 de oameni au fost răniți, după ce o mașină „neidentificată” a intrat în mulțime pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, unul dintre bulevardele emblematice ale metropolei americane, transmite CNN. Incidentul a avut loc în noaptea de

Salina Praid, în pragul colapsului. Ministrul Mediului: „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de rapid”

Mediafax acum 30 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că mina de la Praid este prea afectată ca să mai fie salvată. Situația este gravă, iar prăbușirea plafonului este sigură, susține aceasta. „Nu este o întrebare dacă se va prăbuşi tavanul, ci când şi cât de r

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 54 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°