Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Companiile pot primi până la 98% din valoarea proiectelor dezvoltate pe IT

Publicat in Adevarul, miercuri 29 noiembrie 2006 ·

După aderarea la Uniunea Europeană, piaţa de produse şi servicii IT&C va înregistra o dezvoltare consistentă, o parte din banii necesari fiind asigurată de fondurile structurale nerambursabile, După aderarea la Uniunea Europeană, piaţa de produse şi servicii IT&C va înregistra o dezvoltare consistentă, o parte din banii necesari fiind asigurată de fondurile structurale nerambursabile, în valoare totală de 330 milioane de euro.

Companiile şi administraţiile publice care dezvoltă proiecte de tehnologia informaţiei vor putea accesa, începând din 2007, fonduri structurale nerambursabile în valoare de maxim 98% din totalul sumei necesare. Finanţările efective vor intra în bugetele companiilor nu mai devreme de sfârşitul anului 2007 şi începutul lui 2008. "România va putea accesa, până la sfârşitul anului 2013, fonduri europene în valoare de 336 milioane de euro pentru finanţarea proiectelor IT&C", a declarat, ieri, în cadrul unui seminar, Zsolt Nagy, ministrul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. Potrivit lui Nagy, cea mai mare problemă întâmpinată în momentul de faţă, aşa-numita parte "hard" a integrării, constă în schimbarea mentalităţii. "Dacă până acum ne-am orientat către obţinerea banilor şi apoi către definirea proiectelor, acum va trebui să pregătim proiectele pentru a atrage aceşti bani", a subliniat ministrul de resort. Rata maximă de cofinanţare va depinde de dezvoltatorul proiectului. Astfel, în cazul proiectelor propuse de administraţiile publice locale sau centrale şi de organizaţiile neguvernamentale (ONG), fondurile europene se vor ridica la 98% din valoarea totală necesară. În cazul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM), cofinanţarea va însemna 70% din total, iar firmele mai mari vor trebui să asigure din resurse proprii 40% din valoarea proiectului propus. Din punct de vedere instituţional, ministrul de resort susţine că s-au format deja e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 31 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°