Răspunsul Bisericii la decizia "consiliului antidiscriminare" este un concurs de pictură religioasă în şcoli agite şcoala românească. Patriarhia Română a ripostat, ieri, organizând un concurs de icoane pictate de elevi, semn că şcoala şi biserica nu pot fi despărţite.
Hărdău nu ştie că MEC a aprobat concursul
"Este vorba de un concurs la a XIV-a ediţie. Acesta este răspunsul pe care îl dau copiii din această ţară acelei recomandări a CNCD", ne-a declarat Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române. "La concurs participă şi copii ai unor religii sau culte necreştine, pe care nu îi obligă nimeni să picteze icoane. Acest lucru demonstrează că icoana este expresia unei valori culturale", mai spune Stoica. Potrivit purtătorului de cuvânt, câteva sute de icoane, pictate de copii, cu vârste între 6 şi 18 ani, alcătuiesc expoziţia pe care o găzduieşte, de ieri, Patriarhia Română, ca răspuns la atacurile din ultima vreme. Unele dintre icoane vor fi, ulterior, păstrate de autori, iar altele vor fi expuse în şcoli sau în alte spaţii publice. "Domnul ministru Hărdău nu înţelegea, acum vreo două săptămâni, de ce sunt atât de multe expoziţii de icoane în şcoli.
Explicaţia este acest concurs, care e considerat, tocmai de MEdC, activitate extracurriculară în şcoli", ne-a mai declarat Stoica.
Ministerul nu ar avea dreptul să se implice
În ceea ce priveşte o eventuală decizie de retragere a icoanelor din şcoli, Patriarhia susţine că această recomandare încalcă libertatea religoasă. "Icoana nu este un simbol instituţional al Bisericii Ortodoxe Române. Nu este un obiect de cult, este expresia unor valori religioase. În plus, prezenţa simbolurilor religioase în sălile de clasă nu este urmarea unei impuneri, ci rezultatul dorinţei, consimţământului şi iniţativei libere a părinţilor şi profesorilor. Acesta este spiritul european al rezolvări