Mesajul a fost trimis. Multumesc!

500 de euro, scăpaţi din lesă

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 9 decembrie 2006 ·

Unele lucruri sunt nepreţuite, dar pentru a le avea lângă tine trebuie să plăteşti scump. Un labrador auriu, dacă-l vedeţi plimbându-se pe străzile Braşovului, singur, derutat şi fără stăpân, s-ar putea să fie căţelul care valorează 500 de euro. Romeo Comăneciu, un braşovean în vârstă de 30 de ani, şi-a pierdut câinele şi e dispus să ofere echivalentul a circa 17 milioane de lei celui care i-l va aduce acasă.

„A costat 250.

Eu ofer dublu”

„L-am pierdut miercuri seara. Ne-am mutat de curând într-o casă nouă pe strada Dimitrie Cantemir şi muncitorii care încă mai lucrează acolo au lăsat poarta deschisă. Când am ajuns acasă, în jurul orei 17.30, poarta era deschisă şi câinele dispărut”, ne-a spus Comăneciu. Din această seară, pe stâlpi, ziduri, în locurile publice cu „trafic greu”, un afiş anunţă „500 de euro recompensă. Pierdut Golden Retriever auriu (Labrador auriu), 10 luni, zgardă de piele roşie”. Bărbatul s-a ataşat foarte mult de puiul de retriever, astfel explicându-se recompensa pusă pe capul căţeluşului. „Îl am numai de 10 luni, dar ne-am ataşat foarte tare de el. M-am căsătorit de puţin timp şi era pentru noi ca un copil”, ne-a mărturisit braşoveanul, care a preferat să nu spună numele căţelului. Bărbatul arată că banii nu sunt importanţi când vine vorba de labradorul lui, astfel se explică şi recompensa generoasă. „Un labrador costă 250-300 de euro. Eu ofer dublu!”.

Banii îmbunătăţesc spiritul de

observaţie

După lipirea anunţurilor, braşoveanul a primit şi feed - back pe măsura recompensei. Tot gândul la recompensă i-a făcut pe unii braşoveni să vadă labradori aurii la tot pasul. „Am primit o groază de anunţuri. Unii spun că l-au văzut în nu ştiu ce zonă, altul mi-a zis că a încercat să-l şi prindă, dar nu au reuşit”, ne-a spus bărbatul.

Cine observă totuşi un labrador auriu, rătăcit şi fără stăpân,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 2 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 4 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 46 minute
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 5 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 6 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 4 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Emisiunile zilei luni, 21 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 2 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/34°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/32°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

23°
dum.

19°/34°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°