Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cardul european, după 8 ianuarie

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 14 decembrie 2006 ·

Braşovenii care vor călători de la 1 ianuarie 2007 în ţările europene nu vor mai avea nevoie de asigurare medicală privată. Ea va fi înlocuită cu un card european de sănătate. Pentru a intra în posesia lui, asiguratul trebuie să completeze o cerere la sediul Casei de Asigurări de Sănătate a Judeţului (CASJ) Braşov. Cardul va fi remis, prin intermediul poştei, după şapte zile.

Cardul costă 2,16 RON, este valabil 6 luni şi acoperă doar urgenţele medicale în spaţiul UE. Primele cereri pentru obţinerea unui card european pot fi depuse începând cu 8 ianuarie. Nu pot beneficia de noile carduri persoanele cei care nu-şi plătesc asigurările de sănătate, cu excepţia elevilor, studenţilor şi pensionarilor.

CAS se

aşteaptă la cozi

Cei care pleacă din ţară cu ocazia sărbătorilor de iarnă nu vor beneficia însă de cardul european de asigurări de sănătate, acesta urmând să fie eliberat abia după ce România devine stat european. Teoretic, primirea cererilor de eliberare a cardului la casele teritoriale de asigurări de sănătate este posibilă începând cu data de 3 ianuarie, prima zi lucrătoare a anului viitor. Prin urmare, cei care pleacă peste hotare chiar în primele zile ale lui 2007 nu vor putea primi cardul în avans, deoarece de abia după aderarea României la Uniunea Europeană Casa Naţională va primi de la Bruxelles numărul european de identificare, care trebuie înscris obligatoriu pe card. Un alt impediment pentru eliberarea cardurilor în avans este legea internă referitoare la acest document care intră în vigoare exact în data de 1 ianuarie 2007. „Eu le recomand celor care doresc să obţină un card european de asigurări de sănătate să se adreseze Casei şi să depună cererea după data de 8 ianuarie, când sistemul va deveni cu adevărat operaţional. În cazul în care cei care călătoresc după data de 1 ianuarie şi până când se eliberează cardurile păţesc

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 57 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 52 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 40 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 37 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°