Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parlamentarii aflati la primul mandat au fost mai activi decat colegii lor cu state vechi in legisla

Publicat in Ziua Constanta, vineri 29 decembrie 2006 ·

# Niciunul dintre alesi nu se poate lauda cu prezenta activa in teritoriu, in mijlocul celor care i-au trimis in Parlament La doi ani dupa ce au fost alesi in Parlamentul Romaniei, doar trei din cei 15 parlamentari constanteni se pot lauda cu rezultate si in cifre, pe cand restul se pot inscrie cu brio pe lista necuvantatorilor. Cel putin asa reiese din rapoartele de activitate ale fiecarui parlamentar postate pe paginile web ale Camerei Deputatilor si Senatului.De departe, cea mai intensa activitate in Parlament a avut-o deputatul PNL Andrian Mihei, urmat indeaproape de colegul sau de partid, deputatul Gheorghe Dragomir si de camaradul de Alianta, deputatul PD, Stelian Dutu. Acestora le urmeaza si deputatul Uniunii Democrate a Tatarilor Turco-Musulmani, Amet Aledin.Cei mai activ din ParlamentDeputatul PNL, Andrian Mihei, poate fi declarat campionul interpelarilor. Nu mai putin de 41 de intrebari si interpelari si 14 proiecte legislative, 63 de luari de cuvant in plen si 24 de declaratii politice. Aflat la primul mandat de deputat, liberalul Andrian Mihei, fost conservator a fost pana in octombrie 2006 si membru al Comisiei pentru industrii si servicii.Amet Aledin este membru al Comisiei pentru Cultura, Arte si mass-media si reprezinta turco tatarii musulmani (UDTTMR) in parlament. In cei doi ani de deputatie, Aledin a inregistrat 64 de luari de cuvant, 42 declaratii politice, 11 propuneri legislative si 20 de intrebari si interpelari."Toti ca unul"Interpelarile deputatilor social-democrati de la Constanta au tintit cam de fiecare data acelasi birou. Tema predilecta a celor trei - Alexandru Mazare, Corneliu Dida si Eduard Martin a fost starea turismului si licitatiile organizate pentru atribuirea contractelor de inchiriere a plajelor de pe litoral, iar ministrul incoltit a fost Sulfina Barbu. Alexandru Mazare a luat cuvantul in plenul Camerei de patru ori, vorbi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 58 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 35 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 57 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°