În mod hotărît nu îmi plac mall-urile. Mă refer la cele româneşti. Sînt zgomotoase şi rareori găsesc uşor ceva de cumpărat. Despre zgomot am o observaţie interesantă: cu cît mergi mai la Est, cu atît creşte numărul decibelilor care zburdă anapoda prin atmosfera mall-urilor, hipermarket-urilor, bazarurilor şi altor aşezăminte de acest gen. Dacă eşti turist în Coreea de Sud, acest lucru s-ar putea să ţi se pară interesant. Dacă încerci însă să trăieşti acolo pentru mai mult timp, venind dintr-o cultură europeană, precum cea română, s-ar putea să acumulezi rapid o cantitate impresionantă de frustrări. Pe de altă parte, ca român sau ca turc, te poţi descurca mult mai lejer decît un belgian sau un suedez prin străzile comerciale coreene, unde vînzătorii îşi laudă marfa strigînd din răsputeri cu ajutorul unor boxe imense. La noi este mult mai zgomot decît în Vest, venit în principal de la volumul extrem de ridicat al muzicii care se revarsă pretudindeni din tavan, ca un fel de ploaie măruntă şi deasă, imposibil de evitat. Dacă petrec mai mult de o oră într-un mall românesc, am şanse mari să simt o durere acută de cap, să fiu agitat şi să nu prea mai ştiu ce vreau să cumpăr. Aşa că probabil fie nu cumpăr nimic, fie cumpăr ceva ce ulterior mă va dezamăgi. Pentru shopping aş prefera, asemenea unui număr în creştere de conaţionali, aşezămintele similare din Vest. Nu doar pentru preţ şi zgomot, dar şi pentru varietate. La noi, în hărmălaia omniprezentă, nici nu prea ai mai multe tipuri de produse din aceeaşi gamă, între care să alegi. Poate de aia şi bagă ăştia zgomot, să fie siguri că nu observi ce săraci sîntem!
Ştiu că aceste două neplăceri ale mele cu mall-ul românesc nu sînt împărtăşite de prea mulţi români. Există totuşi, din cîte am observat, o opoziţie snoabă la răspîndirea mall-urilor, invocînd faptul că acestea ar genera subcultură, în loc să promoveze adev
