"Alo! Alo! Aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!", se aude, dintr-un colţ, glasul inconfundabil al dictatorului şi, peste el, vocea piţigăiată a "academicienei": "Linişte, linişte! "Alo! Alo! Aşezaţi-vă liniştiţi la locurile voastre!", se aude, dintr-un colţ, glasul inconfundabil al dictatorului şi, peste el, vocea piţigăiată a "academicienei": "Linişte, linişte! Linişte, n-auziţi?". Doi paşi mai încolo, ţi-ajung la urechi aplauzele sacadate din timpul congreselor şi sloganul repetat până la disperare: "Ceauşescu, România! Ceauşescu, România!", iar mai departe, un cântecel interpretat cu foc de câţiva şoimi ai patriei: "Ce dorim? Să muncim! Mâine tot mai buni să fim!". Pe fundalul sonor atât de cunoscut celor care-au trăit în perioada comunistă, s-a deschis, ieri, la Muzeul Naţional de Istorie a României, expoziţia "Epoca de Aur: între propagandă şi realitate", chiar în ziua în care Ceauşescu ar fi împlinit 89 de ani. Publicul vizitator, la extreme: eternii bătrâni nostalgici, care-au stat minute întregi în faţa exponatelor, şi grupuri organizate de elevi, însoţite de profesori. Profesorii, ghizi de ocazie "Uite o lampă! Şi eu învăţam la lampă, când se lua curentul...", le explică profesoara Gherghina Costea celor şaptesprezece copii cu ochi curioşi, de la Şcoala specială nr. 9 din Capitală. "Astea erau hainele lui?", întreabă o fetiţă cu codiţe, arătând înspre o geacă ponosită şi-o căciulă veche, atârnate-ntr-un cuier. "Ei, nu, cum să fie ale lui? Erau hainele unui muncitor", o lămureşte profesoara şi-i arată bileţelul explicativ: "Interior din locuinţa unui om al muncii confruntat cu <> Epocii de Aur". Nici cele două canistre de benzină nu scapă elevilor de clasa a V-a: "Aşa era pe vremea aceea: o duminică circulau maşinile cu soţ, duminica următoare, cele fără soţ". Pe ritmul unui cântec patriotic, copiii se mută în faţa altor exponate de tristă aminti