Muncitorii romani din bazele militare americane aduc in fosta Mesopotamie obiceiurile de acasa
In baza militara de la Al Taqaddum, o nuanta devine repede vizibila in curtea contractorului multinational de salubrizare Toifor: trufasi, muncitorii turci si maghiari de aici au arborat, la scurt timp dupa sosire, drapelele statelor lor, in timp ce romanii lui Corin Teodoroiu, de exemplu, nu au avut ridicate decat adrenalina si, rareori, pofta de munca.
De 1 Decembrie 2006, Ziua Nationala, romanii au barfit, au mancat, au cascat, iar paznicul Razvan Sarar a recitat solemn o poezie: „Si cand luna cade bleaga, ca o frunza in fantana, eu ma duc la primarie, cu un cucuruz in mana; Fratilor din lumea intreaga, va recuz si va acuz, daca nu veniti cu mine, la cules de cucuruz..."
Multi dintre romanii veniti sa munceasca in baza militara Al Taqaddum provin din zone sarace ale Moldovei, alungati de neajunsuri sau de promisiunile desarte ale politicienilor, cu o bruma de engleza si cu o limba romana descinsa din Evul Mediu, prin simplitatea, agresivitatea sau venalitatea sa.
Sosirea in Irak, pe teatrul unor confruntari armate care le sunt invizibile, dar pe care le afla din pozele revistei „Stars and Stripes" distribuita saptamanal de infanteristii marini, le-a amplificat unele temeri pe care incearca totusi sa le reprime. „Mama nici nu stie ca sunt in Irak", marturisesc unii dintre ei. "Le-am zis tutulor ca plec in Italia!".
Unii isi regasesc obiceiuri de acasa, cum este Pavel Teodorescu, care a gasit la groapa de gunoi doua scaune soldatesti si le-a intins in fata baracii proprii, asa cum ar fi intins niste sezlonguri pe o ulita din Onestiul natal.
Ce mai cer romanii: dusuri separate de indieni
In Romania, pe santiere, multi dintre acesti oameni se spalau la sticla de apa. Acestea erau conditiile ofe
