Cercetatorii americani si oamenii de stiinta sovietici n-au cazut niciodata de acord asupra unei intrebari esentiale: cand incepi sa existi? Cealalta intrebare, cand incepi sa nu mai existi?, are un posibil raspuns in randurile urmatoare...

Unora li se va parea o cimilitura, altora o nebunie. Nu mai existi de la data exacta inscrisa de medicul legist pe certificatul de deces. Situatie in care Voltaire, Esop si Da Vinci nu mai exista. Afirmatie care nu inseamna altceva decat o reducere la absurd, de vreme ce Voltaire exista mai abitir decat doamna Georgescu de la trei. Desi cu Georgeasca ma intalnesc frecvent pe scari, atunci cand nu merge liftul. Lucru care nu se poate spune despre Francois Marie Arouet. Altii ar putea spune: Francois n-a existat niciodata, daca luam in calcul faptul ca nici nu-l chema Voltaire, in schimb pe Georgescu chiar o cheama Georgescu. Ma rog, dupa casatorie. Inainte o chema Ionescu. Inseamna ca Ioneasca nu mai exista? Asta chiar e o cimilitura!

Cand incepe sa existe un poet? De la primul vers? De la prima poezie publicata te miri unde? De la primul volum sau de la primul premiu? Nu intru pe teritoriul cercetatorilor de diferite natii incercand sa raspund la intrebarea inceputului. Sfarsitul insa, asa cum il vad eu, se petrece o data cu ultimul cititor. Mori cand nu mai esti catranul de la chibrit. Cand nu mai ai si nici nu mai starnesti vreo emotie. Ceea ce se poate intampla si antum. Asa cum Budai-Deleanu a inceput sa existe mai cu sarg dupa moarte, la fel riscam - fiecare dintre noi - sa murim precoce. In loc sa ne alaturam mortilor vii, vom ingrosa randurile viilor defuncti concomitent cu ultimul rand reusit, cu renuntarea la vis si cu depunerea armelor. Armele sunt intotdeauna grele si palmele asuda pe ele mai mult sau mai putin la figurat. Motiv pentru care stau atatia cu mainile in buzunare, cred ei, din optiune.