Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În prima zi de lansare a noului Porsche Cayenne s-au vândut 40 de unităţi

Publicat in Adevarul, joi 1 martie 2007 ·

Ţinta pentru marca Porsche în România este 120-130 de modele în acest an, iar importatorul estimează că două treimi dintre acestea vor fi din gama Cayenne Dacă aveţi un cont bancar Ţinta pentru marca Porsche în România este 120-130 de modele în acest an, iar importatorul estimează că două treimi dintre acestea vor fi din gama Cayenne Dacă aveţi un cont bancar destul de generos şi simţiţi nevoia de adrenalină, uitaţi de bungee-jumping, zborul cu parapanta sau căţăratul pe versanţi. Acum aveţi la îndemână noul Cayenne. Chiar dacă în exterior, numai un fin cunoscător al mărcii poate depista schimbările, cei de la Porsche spun că marea revoluţie s-a petrecut la capitolul tehnică. Noile modele Cayenne, S şi Turbo, au primit motoare mai puternice cu injecţie directă de benzină. Cei de la Porsche spun că au un consum de benzină mai mic cu peste 8% şi că, în condiţii reale de condus, este posibilă o reducere de până la 15%. Acum stăm şi ne întrebăm ce înseamnă să conduci un Cayenne normal? Adică, să nu depăşim limita legală de 50 km/h în localităţi şi cel mult 90km/h în afară? Răspunsul este clar NU! Cu riscul de a supăra Poliţia Rutieră, nu prea ai cum să conduci un Porsche cu asemenea viteză, pentru că "se strică motorul", spun avizaţii! Cumpărătorii nu sunt interesaţi de consum Cât despre consumul de carburant, nu cred că cine îşi cumpără un Porsche, indiferent că este Cayenne sau alt model, este câtuşi de puţin interesat de cât consumă în oraş sau în afara lui. Mai mult ca sigur cei care sunt atraşi de această marcă apreciază performanţele dinamice, precum demarajul de la 0 la 100, sau dacă poţi lua curbele cu 130-150 km/h. Şi chiar am testat performanţele dinamice ale acestor, să le zicem SUV, pentru că un automobil cu motor V8 de 4,8 litri şi nu mai puţin de 500 CP sigur nu este vehicul utilitar, asta dacă nu vorbim de camion sau autobuz. Versiunea de bază la Cayen

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de caniculă și disconfort termic accentuat în Capitală/4 județe, sub avertizare de la ANM

Gandul acum 37 minute
Vremea va fi călduroasă și disconfortul termic va crește în Capitală la începutul săptămânii viitoare, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), într-o prognoză specială pentru municipiul București. Începând de duminică, 20 iulie, or

Oana Țoiu, despre ajutorul dat Ucrainei: „Cred că trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste în a ajuta Ucraina să câştige”

Gandul acum o ora
Oana Ţoiu a precizat, în cadrul unui interviu pentru Antena 3 CNN, că România nu va trimite trupe pe frontul ucrainean, ci că va oferi sprijin umanitar. Ba mai mult, țara noastră lucrează la componenta legată de reconstrucţie a Ucrainei. „Ne-au fost

Adolescentul care și-a înjunghiat mortal cumnatul, în plină stradă, prins într-un autobuz din Brăila

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adolescentul care şi-a înjunghiat mortal cumnatul a fost prins, duminică, într-un autobuz din municipiul Brăila, el fiind dus la audieri, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4M

Kremlin: Putin este gata să discute despre pacea din Ucraina, dar vrea să-și atingă obiectivele

Mediafax acum 38 minute
Peskov a declarat că lumea este acum obișnuită cu retorica uneori „dură” a președintelui american Donald Trump, dar a subliniat că Trump a transmis, de asemenea, în comentariile privind Rusia că va continua să caute un acord de pace. „Președintele P

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum 3 ore
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Oleksandr Usyk rămâne campion mondial la categoria grea după victoria cu Dubois

Mediafax acum 42 minute
Ucraineanul e campionul absolut WBA, WBC, WBO și IBF după meciul cu pugilistul britanic, duelul având loc pe Wembley, la Londra, unde au asistat 90 de spectatori. În runda cu numărul 5, Usyk a lansat o serie de directe și Dubois avea să fie numărat

Nicuşor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Ziarul Financiar acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a transmis duminică un mesaj cu prilejul Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, în cadrul ceremoniei desfăşurate la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti. „Sărbătorim, astăzi, 20 iulie, Ziua Aviaţiei Româ

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 2 ore
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 2 ore
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Rusia anunţă că a doborât peste noapte 142 de drone ucrainene, inclusiv 27 deasupra regiunii Moscova

News.ro acum o ora
Ministerul rus al Apărării şi primarul Moscovei au anunţat că 142 de drone ucrainene au fost doborâte în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintre care 27 deasupra regiunii capitalei, relatează Reuters. Dronele ar fi fost interceptate deasupra mai mu

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

17°/34°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°