Într-un reportaj înregistrat de Radio France Internationale la Lille, unde Jean Marie Le Pen îşi anunţa candidatura pentru scrutinul prezidenţial, toţi cei care se pregăteau să voteze pentru el optaseră în alegerile anterioare pentru candidaţii stîngii radicale - comunişti, troţkişti etc. Mulţi tineri şi mulţi reprezentanţi ai categoriilor defavorizate s-au simţit solidari cu Le Pen cînd acesta îi apăra pe agricultori, pe muncitori, pe cei dispreţuiţi de marii patroni; un discurs al luptei de clasă plus "preferinţa naţională". Convenţia prezidenţială s-a ţinut la Lille pentru că aici Frontul Naţional obţinuse în 2002 rezultate remarcabile: liderul Frontului Naţional, considerat extremist de dreapta, avusese un scor mai mare decît cel naţional. Iar cel naţional a scufundat ţara în criză: cu 18% din voturi, Le Pen l-a eliminat din competiţie pe candidatul socialist, Lionel Jospin, şi Jacques Chirac a obţinut cel de-al doilea mandat cu un scor de plebiscit. Politica ieşise din cadrele ei tradiţionale ale alternanţei dreapta/ stînga aducînd în prim-plan un lider extremist, exprimînd deschis programul de excludere a străinilor, de limitare a accesului lor la locurile de muncă, în şcoală, la programele de asistenţă medicală şi socială. Faptul că, la un moment dat, el a definit Holocaustul ca un "detaliu al istoriei" era un indiciu în legătură cu lucrurile serioase care-l preocupau.

La cea de-a cincea campanie electorală, Le Pen nu are nimic dintr-un loser, nu pare un maniac, statura lui de om politic se defineşte din ce în ce mai limpede, obţinînd o adeziune solidă, departe încă de un vot majoritar, dar suficientă pentru a modifica discursul celorlalţi candidaţi. La vedere, se desfăşoară cu dificultate campania de colectare a celor 500 de semnături necesare depunerii unei candidaturi. Cei 500 trebuie să fie notabili, primari, consilieri, persoane cu un mandat p