Manuscris
Şi-apoi îmi vine să-ţi spun de toate acestea
de care sigur îţi vei aduce aminte -
nu scrisul,
nu amorţeala acestei chilii de colegiu,
ci valul pajiştii care se opreşte-n geam,
deasupra valul de umbre străluminând a ploaie...
nu scrisul,
nu manuscrisele cu pagini luminate,
ci fugile noastre întretăind apusul
chiar peste podul cu lebede,
deasupra sonata lui Bach ancorându-ne
dorinţa de-ntoarcere, călătoriile,
nodul din gât sufocant,
iminent,
tocmai acum când zilele sunt numărate invers...
Când parcă-aş vrea să te mai smulg o dată
din carapacea ta
cu propriu-mi scris.
Oxfordul
Oxfordul - filtrând lumina de-aprilie
vertiginos
prin ghimpii spiralaţi ai cochiliilor sale.
Oraşul retras, schiţat pe o carte poştală, modelându-şi culoarea sub ochii turiştilor, preschimbat într-un lanţ de colegii, de grădini, de muzee, mereu intangibile, mereu indecise. Ca un pustnic - oraşul închis, întortocheat ca un trup de fecioară cu labirintu-i de uşi neştiute, pecetluite, riscând mereu să fie deschise. Ca o pleoapă bătând fabulos peste suliţa câmpului muiată-n amurg. Ca un iris ce-i soarbe conturul primejdios de geometric. Cître Iffley Nu mai ştii drumul prăfos ducând către Iffley, cerul căzut pe coamele cailor topindu-se-n câmpul cu ierburi sălbatice... Nu mai ştii bătrâna cu părul de vreascuri, care ţi-a smuls o şoaptă atunci, de-au ţiuit hotarele în jur... Şi fericirea-mpleticită a beţivului ce-şi ancorase surâsul de malul umbros re-învăţând echilibrul zadarnic din mers... Nu mai ştii. Dar pe drumul spre Iffley ţi-a rămas privirea în urmă, ca un zvâcnet în somn, ca un ghimpe înfipt în talpa unui urs care joacă. Mai Poate atunci, îţi pândisem lentoarea, zâmbetul aruncat fetei din mers, capu
