Declic anecdotic: două domnişoare, pe care le zăresc deunăzi, la ora tîrzie cînd apuc îndeobşte să-mi trag sufletul şi să-mi plimb patrupedul. Perfect încadrate în moda juvenilă. Jeanşi sofisticaţi, paranteza unui lănţişor dorsal, poşeţele cu mîner larg şi aer semi-sportiv. Bref, noua generaţie. Ştiţi cum e: în liniştea nocturnă a unei străzi, cuvintele răsună mai tare, aşa încît le auzi fără să vrei. Şi ce-mi fu dat să ascult? Mondenităţi, bîrfuliţe de găşculiţă, vreo înjurătură groasă, făcută parcă să-ţi înlemnească definitiv admiraţia pentru sexul frumos? Da de unde! Vorbitoarea îi propunea amicei sale o lecţie din istoria Bisericii. Zice: "ce facem ca să reformăm treaba? Şi atunci au apărut tot felul de..." "Teorii" - anticipează cealaltă. "Nu, de mişcări: calvinismul, lutheranismul, anabaptismul, anglicanismul..." N-am prins continuarea. Dar m-am simţit brusc reconfortat. Lumea nu e neapărat aşa cum o credem. Vezi o formă fixă (fătuca medie a noii generaţii) şi crezi că discursul aferent oscilează obligatoriu între manea, discotecă şi telenovelă. Ei bine, nu! Poate că vreuna dintre persoanele pe care le-am intersectat, în 30 de secunde, va fi fost studentă la teologie. În acest caz, mi se dovedea că stilul relax cotropeşte victorios pînă şi ştiinţa ecleziastică. Sau poate că fata era orice altceva; standardistă la o companie, coafeză, ce ştiu eu? Fapt e că aparenţa m-a înşelat încă o dată, de vreme ce prin vocea ei circula, informal, o bucăţică din tradiţia şi cultura Europei.

Poate că, dacă am auzi mai mult sau mai bine, precum Jack Nicholson în filmul său "licantropic", urechile noastre ar descoperi zilnic, în mii de variante, surprize de acelaşi tip. Deşi nu-ţi trebuie urechi de lup ca să-ţi bagi în seamă semenii. E suficient să nu-ţi astupi urechile de om. Să renunţi la dopurile prejudecăţii şi la reflexul defensiv al catalogării sumare. Undeva şi