Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou val de migraţie a dascălilor

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 11 aprilie 2007 ·

Aproximativ 2.000 de cadre didactice doljene vor participa la mişcările de personal din această primăvară.

Dascălii vor avea de ales în acest an, în funcţie de punctajele obţinute, din 1.846 de poziţii, posturi vacante cu norme întregi sau cu fracţiuni de normă. Dintre acestea, 113 posturi reprezintă restrângeri de activitate, catedre rezervate, marcate pentru restructurare, 534 sunt repartizate pentru secţiunea pretransfer, iar restul reprezintă posturi complete cu valabilitate mai mare sau mai mică de patru ani sau posturi incomplete.

„Cei care sunt restructuraţi şi au catedră întreagă pot să îşi alegă din posturile pe care le oferim noi în funcţie de punctajul pe care îl obţin după analizarea dosarelor de către comisie. Am asigurat celor restructuraţi posturi, cei mai mulţi fiind maiştrii mecanici. Dintre cei 18 propuşi pentru restructurare, numai doi au rămas fără catedre“, a explicat Diana Buşoi, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Dolj.

Calendarul mişcării

de personal

Cererile personalului didactic care solicită pretransfer şi transfer pentru restrângere de activitate se înregistrează între 10 şi 20 aprilie la comisia de mobilitate a ISJ Dolj. Pe 23 aprilie se vor afişa listele cu punctajele cadrelor didactice la sediul ISJ Dolj, pe 24 şi 25 aprilie se soluţionează contestaţiile şi se afişează listele finale, iar pe 26 aprilie are loc şedinţa publică.

La sesiunea de ocupare a posturilor didactice prin pretransfer şi transfer pentru restrângere de activitate sau prin restructurarea reţelei şcolare participă, conform legii, numai cadrele didactice titulare din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Pretransferul se realizează la cererea cadrului didactic, respectând următoarea ordine: în aceeaşi localitate, în ordinea descrescătoare a punctajului, în localitatea de domiciliu, în ord

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 27 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 12 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 13 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

24°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

22°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°