Ministerul Finanţelor (MFP) caută soluţii pentru diminuarea pierderilor suferite de buget, in urma condamnării statului nostru la CEDO. Una dintre soluţii ar fi recuperarea despăgubirilor de la magistraţii romani care au pronunţat hotărarile găsite in neregulă de instanţa europeană.
Ministerul Finanţelor, condus de Varujan Vosganian, a cerut CSM să analizeze posibilitatea formulării unei acţiuni in regres impotriva magistraţilor care au pronunţat hotărari judecătoreşti definitive şi irevocabile in şase cazuri pierdute de Romania la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Părerea CSM este cerută, după ce Ministerul Afacerilor Externe a somat Ministerul de Finanţe să pună in executare hotărarile judecătoreşti pronunţate de CEDO, adică să plătească despăgubirile dispuse de instanţa europeană in cazurile Dănulescu George Horia, Aprodu Mihai, Popea Ionel Lucian, Suciu Aramă Marilena, Penescu Maria şi Vlăduţ Olimpia Eugenia. In majoritatea lor, cazurile privesc incălcarea dreptului de proprietate. In cazul Penescu, statul roman a fost obligat să restituie reclamantei cele cinci apartamente, altfel Romania fiind obligată să i le plătească la valoarea lor de piaţă.
ACŢIUNEA IN REGRES. Potrivit Legii nr. 356/2006, acţiunea in regres in cazul in care repararea pagubei a fost acordată potrivit art. 506 Cod de procedură penală, cat şi in situaţia in care statul roman a fost condamnat de către o instanţă internaţională este obligatorie impotriva aceluia care, cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, a provocat situaţia generatoare de daune. Aceste dispoziţii sunt aplicabile cand se urmăreşte repararea pagubei in cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept. Totul e să demonstrezi reaua-credinţă şi grava neglijenţă. In civil insă, acţiunea in regres nu este obligatorie.
ERORILE JUDICIARE. Potrivit Constituţiei Romaniei şi Leg