Cererea ministrului Justitiei de revocare a unui adjunct de la DNA s-a produs simultan cu adoptarea intr-un final a legii Agentiei Nationale de Integritate. Nu stiu daca asta a fost o tactica premeditata, urmarind ca discutia despre aceasta lege sa acopere scandalul revocarii procurorului.
Oricum, daca acesta a fost planul el a esuat destul de spectaculos, pentru ca lucrurile s-au petrecut exact invers.
Legea ANI fusese maltratata teribil de deputati; insa la Senat, care e camera decizionala in aceasta privinta, lucrurile au fost in buna masura corectate. S-a introdus dispozitia confiscarii bunurilor sau sumelor obtinute ilicit, o decizie a CCR decisese ca o astfel de prevedere este constitutionala.
Impotriva formei finale a legii se enumera faptul ca s-a scos incompabilitatea intre functia de parlamentar si cele de avocat, jurist sau notar. Dar poate principala critica, principala diferenta intre proiectul votat si cel initial, este ca Agentia este subordonata Senatului. Termenul este exagerat.
Legea nu da voie (din contra, interzice explicit) si Senatului si oricarei alte institutii sa se amestece in activitatea Agentiei. Senatul are este institutia care numeste sefii Agentiei, insa doar formal - sefii sunt de fapt alesi prin concurs; si ii demite, de asemenea, formal - temeiurile pentru demitere sunt enumerate de lege.
Senatul mai numeste, tot formal, si Consiliul National de Integritate, institutia reprezentativa care coordoneaza conducerea Agentiei. Din acest punct de vedere, legea nu are probleme. Evident, exista posibilitatea ca Senatul sa abuzeze de prerogativele care i le ofera legea, dar posibilitate de abuz exista indiferent de forma unei legi.
Ceea ce mi se pare mie intr-adevar o problema, si un punct negativ al legii, este faptul ca senatorii au decis in plen sa amendeze legea iesita
