Teiş - Tărgovişte. O vatră de lăutari. Un loc din care au plecat in lume să cănte şi să bucure sufletul oamenilor mari lăutari. Astăzi, "teişeni" işi spun urmaşii primilor lăutari. Unii şi-au adăugat la numele de scenă "cutare⦠Teişanuă. Măndrie⦠bazată pe inaintaşi fenomenali.
Astăzi, "teişeni" işi spun urmaşii primilor lăutari. Unii şi-au adăugat la numele de scenă "cutare⦠Teişanuă. Măndrie⦠bazată pe inaintaşi fenomenali.
Cum s-a născut legenda teişenilor? Ne spune doctor Marian Lupaşcu, etnomuzicolog la Institutul de Enografie şi Folclor "Constantin Brăiloiu" din Bucureşti:
"A fost o vatră folclorică, şi in primul rănd lăutărească, foarte puternică. Erau numeroase familii de lăutari⦠Meseria se invăţa şi se moştenea in familie. Băieţii, de regulă, deveneau lăutari, fete nu prea au fost. Numai unii dintre lăutari căntau cu vocea. In toate marile vetre lăutăreşti, inclusiv Teişul, exista şi există şi azi o competiţie acerbă intre familii."
Teişenii preferau să cănte impreună şi ajungeau cu muzica lor in zone indepărtate din ţară. "Lăutari din diverse familii căntau impreună atunci cănd erau solicitaţi la nunţi din zonele urbane, mai pretenţioase, dar preferau să cănte cu familia atunci cănd erau solicitaţi la nunţile de ţară... căştigurile erau mai mari. Teişenii erau solicitaţi şi in zona Argeşului, chiar in Oltenia, Teleorman, Vlaşca şi căntau pănă la Giurgiu; insă acolo se intălneau cu cei din Clejani. Clejănenii nu mergeau insă in judeţele din nordul Munteniei.
In zona Piteştiului exista o vatră puternică de lăutari, dar teişenii căntau acolo numai ocazional, doar dacă naşa, mirele sau mireasa erau din Teiş, Dămboviţa, spune domnul Marian Lupaşcu. In toată Muntenia erau tarafuri zonale, aşa incăt lăutarii trebuia să cunoască piesele de bază, reprezentative pentru zonele in care se duceau să cănte
