Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greii PSD nu au luptat la referendum

Publicat in Adevarul, joi 24 mai 2007 ·

Liderii filialelor judeţene au fost convinşi că procedura de suspendare nu avea niciun rost Principiul de bază al funcţionării PSD, construit pe ideea acordării de privilegii Liderii filialelor judeţene au fost convinşi că procedura de suspendare nu avea niciun rost Principiul de bază al funcţionării PSD, construit pe ideea acordării de privilegii puternicilor lideri locali ai partidului în schimbul mobilizării electoratului, s-a dovedit falimentar la referendumul din 19 mai. Rezultatele de după scrutin arată că judeţele "tradiţional" pesediste au devenit fiefuri ale preşedintelui . Dacă la alegerile din 2004 Adrian Năstase câştiga în câteva judeţe, cum ar fi Vrancea, Dâmboviţa, Buzău, la referendum, scorul obţinut de social-democraţi în aceleaşi zone a fost catastrofal. Liderii PSD din teritoriu s-au văzut în situaţia de a pierde până la peste 60% din opţiuni, comparativ cu rezultatele înregistrate la alegerile prezidenţiale din 2004. La Buzău, unde senatorul Vasile Ion dansa de bucurie pe un banner al adversarului PSD după primul tur al prezidenţialelor, peste 130.000 de cetăţeni au pus, sâmbătă, ştampila pe "NU". Aceasta deşi, în urmă cu doi ani şi jumătate, actualul preşedinte strângea doar puţin peste 95.000 de voturi. Dâmboviţa este un alt judeţ unde şeful statului a crescut în opţiunile alegătorilor - circa 116.000 l-au votat ca preşedinte în 2004, iar acum s-au pronunţat împotriva demiterii sale 150.000 de oameni. În Vrancea, unde Marian Oprişan are un cuvânt greu de spus, doar în jur de 40.000 de cetăţeni au votat "DA" la referendum. La alegerile de acum doi ani şi jumătate, Adrian Năstase era ales de peste 100.000 de oameni. Oprişan: "Suspendarea a fost o greşeală" Preşedintele CJ Vrancea, pesedistul Marian Oprişan, spune că a avut, de mai multă vreme, semnale în legătură cu eşecul demersului de suspendare a şefului statului. "A fost o greşeală că s-a a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Andy Byron, directorul executiv al companiei de tehnologie Astronomer din New York, a demisionat din funcție după ce a fost surprins îmbrățișând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei decla

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 11 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Alegerile din Japonia, un test crucial pentru prim-ministrul Ishiba

Mediafax acum o ora
Sondajele de opinie sugerează că Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba și partenerul de coaliție, Komeito, ar putea să nu obțină cele 50 de locuri necesare pentru a păstra controlul asupra camerei superioare a parlamentului, cu 248 de locuri, într

Compania americană de investiții Blackstone se retrage din consorțiul pentru investiția în TikTok SUA, în contextul incertitudinilor comerciale cu China

G4Media acum 47 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul american din domeniul capitalului privat Blackstone s-a retras din consorţiul care negociază investiţia în operaţiunile TikTok din Statele Unite, potrivit unei surse familiare cu discuţiile,

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 11 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Elias Charalambous, imediat după Petrolul - FCSB 0-1: „E ceva ce nu putem schimba”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul lui FCSB, a reacționat după a campioanei en-titre în Superliga, 1-0 cu Petrolul Ploiești, în deplasarea din etapa a doua. E foarte important pentru încredere, mi-a plăcut cum am jucat în repriza a doua. Am

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 10 ore
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 12 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, propune Rusiei noi negocieri săptămâna viitoare pentru încetarea focului

Ziarul Financiar acum 10 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat sâmbătă că Ucraina a trimis Moscovei o ofertă pentru o nouă rundă de negocieri de pace săptămâna viitoare, exprimându-şi dorinţa de a accelera discuţiile pentru un armistiţiu, notează Reuters. Deşi

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

19°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

22°
dum.

20°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
dum.

19°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°