Transpirati prin sedinte prelungite de partide, cu fete descompuse de teama si limbi de lemn date pe rindeaua populismului, generalii infrangerii la referendum dau totusi dovada de o uluitoare si nerusinata abilitatate in rescrierea istoriei recente.
Iesit de la consultarile de la Cotroceni, Geoana nu a avut nici o retinere in a-si exprima admiratia fata de seriozitatea de care a dat dovada presedintele, de normalitatea atmosferei si de profunzimea subiectelor discutate.
E vorba de acelasi presedinte care pana acum doua saptamani era, in viziunea sefului PSD, betiv, dictator, incalcator de Constitutii de aici si de aiurea, oligarh, mitocan, destabilizator, provocator de viitoare razboaie civile, ce mai, o adevarata pacoste care, pentru binele tarii, trebuia indepartata cat mai repede.
La randul lor, ministrii liberali, in frunte cu insusi seful lor de guvern, se contorsionau in prime-time sau pe la intrunirile largite ale partidului cautand sa bage cu pichamerul in capul electoratului ca Basescu s-a schimbat, e bolnav de putere, mincinos, turnator, protector al camarilei, un om cu care nu se mai poate colabora si care face Romania de rusine.
Printr-un miracol explicabil prin vidul de caracter, Tariceanu redescopera acum nu numai teme comune cu hulitul, dar are iluminari in ce priveste "reala agenda a cetateanului", motiv pentru care va pleca insotit de ministri sa ia tensiunea poporului la cald. Halucinant!
Asumandu-si "esecul" ca pe un trofeu de vanatoare, cei doi - Geoana si Tariceanu - sunt complet deconectati de la realitate si bun-simt. In loc sa plece spasiti de pe scena politica, dupa cum a sunat mesajul electoratului, ei se vor cu orice pret la putere.
Geoana vorbeste despre necesitatea unui guvern "stabil, profesionist, responsabil, eficient", lasand sa se inteleaga ca el e omul provident