Scriitor elvetian de origine romana, tradus cu succes de Editura Polirom (Vremea minunilor si Drumul scurt spre casa), Catalin Dorian Florescu (n. in 1967 in Timisoara) a publicat, de o vreme, peste granita, Maseurul orb, si e pe cale sa "inchida santierul" noului roman Zaira, intru publicarea caruia a obtinut oferte de la trei edituri germane. Cu Zaira, este pentru prima oara cand Catalin Dorian Florescu scrie la feminin.
- Ce te tine in Elvetia?
- Traiesc acolo de 25 de ani. Deci ma tin multe. Pornind de la comoditate, care este importanta, mai ales intr-o Elvetie care-ti da ca infuzie multe lucruri bune, chiar si bani - e un stat bogat, darnic cu scriitorii. Zurichul da senzatia de bomboniera: te misti intr-un spatiu mic, dar care are de toate. Poate ca-mi este un "acasa" mai mult decat imi dau eu seama, parintii imi sunt in apropiere, am ritualuri zilnice, legate de cafeneaua in care scriu, de prietenii pe care ii vizitez; publicul meu se recruteaza cel mai mult dintre elvetieni... Si inca ceva, poate la fel de important: nemultumirea. Razvratirea, care imi da energie sa fac literatura. O televiziune romana a facut, la un moment dat, un film documentar despre mine si despre alti romani care traiesc in Elvetia. Ne-am intalnit la Berna, intr-o zi frumoasa de vara, cu oameni la cafenele. In superbul oras vechi te poti plimba pe sub arcade, te poti aseza pe terasa din fata Domului si poti admira de-acolo, de sus, raul Aare, culoarea minunata a apei ce trece prin mijlocul orasului. Le-am spus acestor jurnalisti sa isi indrepte camera in jos si sa vada plasele care sunt puse cam la doi metri dedesubt, ca sa-i impiedice pe sinucigasi sa sara de pe parapetul acestei promenade minunate - sa sara inspre moarte si sa cada in cartierul de jos. Locul unde stai la soare si locul unde te omori le poti avea pe aceeasi fotografie. Sinuciderea este o mare pro
