Daca va lasati ademeniti de impresionanta carte de vizita a regizorului David Fincher ("Panic Room", "Fight Club", "Se7en"), trebuie sa va inarmati cu rabdare si multa bunavointa pentru mai bine de doua ore si jumatate. Pentru ca "Zodiac" nu este nici thriller, nici popcorn-movie, ci un film care va solicita la maximum atentia si sinapsele.
Nu pentru ca ar avea un scenariu cu "schepsis", ci pentru ca ofera o cantitate de informatie neverosimil de mare in raport cu disponibilitatea spectatorului mediu de film.
Povestea unui criminal in serie care a terorizat ani de-a randul San Francisco si o buna parte a Californiei, si care nu a fost niciodata prins (uite ca v-am spus si poanta!), este spusa de Fincher mai degraba cu instrumentele documentarului stiintific.
Daca s-ar taia cam 10% din film, respectiv portiunile unde personajele sunt "umanizate", privite deci in afara anchetei, rezultatul ar fi numai bun de difuzat pe Discovery. Mania pentru detalii a lui Fincher, greu de sesizat pentru spectatorul roman, atinge apogeul in "Zodiac".
Ca sa va faceti o idee, va dau un singur exemplu: la un moment dat, eroul principal isi conduce fiul la scoala cu masina, iar la radio se aude o stire despre un concert gratuit pe care cei de la Rolling Stones urmau sa-l sustina in perioada in care are loc actiunea filmului. Iar vocea crainicului se aude doar foarte slab in fundal!
O ancheta de o asemenea complexitate - crimele se intindeau pe mai bine de 10 ani - este abordata de Fincher printr-o incadrare in doua planuri.
In primul, publicul este exclus, spectatorului fiindu-i infatisat impactul evenimentelor sangeroase asupra politistilor si a ziaristilor, presa fiind, de altfel, canalul de comunicare al criminalului, autointitulat Zodiac, cu publicul larg, prin intermediul scrisorilor pe care le trimitea in redactii
