Dinamo campioana. Echipa de juniori A a Scolii de Fotbal Dinamo, antrenata de Marian Dragnea, a castigat campionatul national, dupa ce a invins pe FC Bihor cu scorul de 3-1, in finala turneului disputat pe stadionul din Soseaua Stefan cel Mare. La turneul final al campionatului de juniori A au mai participat Otelul, FC Bacau si Pandurii Targu-Jiu.
(M.C.)
"Hane", in finala. Jucatorul de tenis roman Victor Hanescu l-a invins pe francezul David Guez, numarul 160 ATP, cu 6-1, 6-2, in semifinalele challengerului de la Milano, turneu dotat cu premii in valoare totala de 21.250 de euro. In ultima runda, Hanescu il va intalni pe castigatorul semifinalei dintre spaniolul Santiago Ventura si italianul Alessio di Mauro.
(M.C.)
Batuti de turci. Reprezentativa masculina de volei a Romaniei a fost invinsa la Ankara, cu scorul de
3-0 (25-21, 25-22, 25-16), de nationala Turciei, intr-un meci din grupa C a Ligii Europene. In clasamentul grupei C, pe primul loc se afla Turcia, cu 14 puncte, urmata de Slovacia, cu acelasi numar de puncte, in timp ce Romania ocupa locul trei, cu 11 puncte.
(M.C.)
Din nou batavii. Echipa nationala de tineret a Olandei a reusit sa isi pastreze titlul continental, dupa ce a invins reprezentativa similara a Serbiei, cu scorul de 4-1, in finala Campionatului European de tineret. Olanda este singura tara care a reusit sa castige Campionatul European sub 21 de ani pe teren propriu.
(M.C.)
Triumf. Detinatoarea Cupei UEFA, FC Sevilla a castigat, pentru a patra oara in istorie, Cupa Regelui Spaniei, dupa ce s-a impus cu 1-0 in finala, in fata celor de la Getafe, echipa romanului Cosmin Contra. Unicul gol al intalnirii disputate pe Santiago Bernabeu a fost marcat de golgheterul Frederic Kanoute , in minutul 12.