Abia acum, sub infatisarea domnitorului Mihai Viteazul, printr-o subita metamorfoza, inutilul soldat sovietic a reusit ceva bun pentru Iasi. Bronzul statuii a capatat, in fine, un sens. Putem spune ca soldatul sovietic eliberator a fost, in sfirsit, eliberat de povara. Prin 1991, statuia soldatului sovietic a fost data jos de pe soclu si mutata intr-un depozit. Peste zece ani, bronzul statuii dezafectate (care avea, zice-se, o marime colosala si ilustra un adevar etern: "eliberarea" Romaniei) a folosit la turnarea unei ecvestre, reprezentindu-l pe domnitorul Mihai Viteazul. Ecvestra a devenit intre timp celebra, prilejuind si o indelungata polemica de ordin estetic si nu numai. I s-a masurat pina si lungimea bratelor, facindu-se constatarea ca unul din ele (nu s-a precizat, totusi, care) e, vai, mai lung decit celalalt. Daca utilitatea primei statui era nula, utilitatea ecvestrei e mai presus de discutie. Statuia soldatului sovietic era sinonima cu umilinta poporului infrint in razboi si strivit de ocupant. Statuia lui Mihai Viteazul aminteste, in schimb, unul din momentele norocoase ale natiei: prima unire a provinciilor romanesti. Statuia soldatului sovietic "eliberator" prilejuia contemplatorului, cu siguranta, clipe de autentic masochism. Cum s-o privesti cu seninatate? Statuia domnitorului muntean are menirea de a trezi si la oamenii cei mai blazati mindria si recunostinta. Pentru a pricepe mai bine, voi spune ca distanta dintre cele doua opere de arta e distanta dintre umilinta si mindrie.

Nici un popor intreg la minte nu poate venera (si nu venereaza nicaieri) statuile celor care i-au facut un rau. Nu e sanatos, mai intii. Nu te pleci in fata celui care te-a injosit. In al doilea rind, nici un popor nu-si propune sa salute minciuna prin statui expuse in public. Iar pretinsa eliberare a neamului de catre soldatul sovietic ("eliberator", nu-i asa?) e o pura