Episodul 4. Tarfa
Sunt intre doi raketi. Ambii au cazmale cu care ma lovesc "de control" cand ma bufneste rasul. Nu e o reactie starnita de accentul lor rusesc. Pur si simplu n-am fost niciodata intr-un asemenea stres. Nu stiam multe despre mine. De exemplu, nu stiam nici cat imi iubesc fratele. Si ce disperare ma va cuprinde in cateva secunde la gandul ca il voi pierde.
Un al treilea se apropie de mine cu un telefon mobil:
- Vorbestii!
Docil, ascult cum o voce de barbat imi relateaza ce face fratele meu in carciuma lui favorita. Nimic deosebit. Bea. Fumeaza. E imbracat intr-un pulover gri. Inteleg ca e supravegheat pas cu pas. Ma podideste plansul. Ma gandesc ca nu l-am insotit niciodata cu placere la un pahar. Eu care sunt, cum zice el, "perfect ca Hitler". Acum as da orice sa fiu acolo si nu aici. Si inteleg ca trebuie sa acceptam orice. Pana la urma e vorba de o femeie care moare. O proxeneta, e adevarat.
- Acuma planji? zice "cazmaua din spate".
- Plang, recunosc eu si am senzatia ca loviturile lor au spart ceva in mine. De parca sufletul ar fi o sticla de termos. Mi se arunca pe jos cheile de la masina si aud ca prin vata ca pot pleca. Nu fac nici un pas, de teama ca voi auzi cum zornaie in mine cioburi adevarate. Ingenunchez. Fizic. Eram asa oricum.
*
Ma pregateam sa cer nota si sa chem un taxi cand a intrat pe usa. Flirtam cu fata de la bar si eram intr-una dintre cele mai bune dispozitii, dar aparitia din cadrul usii mi-a stricat-o pe loc. Ar fi fost suficient sa-l vad intrand intr-un bar in orice conditii, dar asa cum arata era prea mult. Parca nici nu era fratele meu. Eram chiar eu. Mort. Palid, chiar cenusiu, cu arcada deschisa. Ce fel de medic isi lasa o rana la arcada sa sangereze cand poate sa opreasca totul cu o batista? Nu spune nimic. Cere un pahar de vodca. Nu conteaza de care. Iar eu abia a
