Ce ii trebuie Romaniei, deci, prin ce putem inlocui "intelectualii"? Prin valori. Nu prin elita intelectuala, ci prin elitele Romaniei, definite dupa criteriile pe care le-au folosit comunistii ca sa le identifice si extermine. Articolul meu despre falsitatea pozitiei de "intelectual de dreapta" a stirnit consternare. Cum adica sa nu ne mai pretuim "intelectualii"? Daca nu sintem "intelectuali", "elite", atunci nu ne ramine decit sa devenim "mirlanime". Daca nu "elita intelectuala" sa ne arate drumul, atunci cine? Ce anume vreau sa pun in loc? Daca nu dresam, pacalim si luminam noi masele in spiritul libertatii, atunci cine sa o faca?
In sens propriu, intelectualii au aparut in 1898, atunci cind Clemenceau a folosit termenul pentru a-i desemna pe cei care semnau in publicatia sa, "Aurora", un apel in sprijinul capitanului Dreyfus. Prin "intelectuali", Clemenceau ii intelegea pe scriitori si universitari amalgamati sub cupola agitatiei publice pentru o cauza. Inainte de acest moment, existau artisti/scriitori - boemi sau imburgheziti, imbogatiti de arta pentru arta sau ruinati de arta cu tendinta - si profesori, specialisti in diferite domenii, oameni a caror prima chemare era sa transmita o traditie generatiilor urmatoare. Intelectualul e, deci, un fel de catir obtinut din imperecherea armasarilor scriitoricesti de cursa scurta, foiletonista, cu asinii academici, ducind in spinare desagii grei ai notelor de subsol pe parcursul a dense si ponderoase tomuri.
Ca atare, intelectualul e o strutocamila, o himera, o fiinta care nu exista decit in imaginatie, de dragul povestii sau al demonstratiei. O dovedeste si faptul ca nu exista meseria de intelectual, ca nu exista sfinti ai intelectualilor, asa cum exista sfinti ai pompierilor, scriitorilor sau timplarilor. Intelectualul nu e o meserie decit in cazul revolutionarului de profesie, care traieste din banii fund
