Directorul sportiv al FC Dinamo, Constantin Dănilescu, a declarat că înţelegerea dintre club şi jucătorul Ze Kalanga este perfect legală, contractul acestuia fiind valabil până în 2010. Potrivit cotidianului Jornal de Angola, însă, Federaţia Angoleză de Fotbal (FAF) a trimis o scrisoare Federaţiei Române de Fotbal prin care solicită certificatul internaţional al mijlocaşului Ze Kalanga, considerând că acordul dintre grupărea Petro Atletico din Luanda şi Dinamo Bucureşti nu este valid, deoarece nu are consimţământul jucătorului.
De altfel, Ze Kalanga nu s-a prezentat nici până acum la echipa sa de club. „Jucătorul a semnat un contract cu Dinamo până la 30.06.2010. Repet, este jucătorul lui Dinamo, definitiv, conform contractului semnat cu clubul FC Atletico Petro de Luanda. Alte comentarii venite dinspre Angola sunt de prisos”, a declarat Dănilescu. „Nu a venit nici o scrisoare de la federaţia angoleză referitoare la acest caz, dar eu nu înţeleg cum jucătorul nu şi-a dat acordul şi nu a semnat un contract cu Dinamo şi cu toate astea a jucat în Ştefan cel Mare”, a spus şi oficialul FRF, Florin Prunea. (D.R.)
Directorul sportiv al FC Dinamo, Constantin Dănilescu, a declarat că înţelegerea dintre club şi jucătorul Ze Kalanga este perfect legală, contractul acestuia fiind valabil până în 2010. Potrivit cotidianului Jornal de Angola, însă, Federaţia Angoleză de Fotbal (FAF) a trimis o scrisoare Federaţiei Române de Fotbal prin care solicită certificatul internaţional al mijlocaşului Ze Kalanga, considerând că acordul dintre grupărea Petro Atletico din Luanda şi Dinamo Bucureşti nu este valid, deoarece nu are consimţământul jucătorului.
De altfel, Ze Kalanga nu s-a prezentat nici până acum la echipa sa de club. „Jucătorul a semnat un contract cu Dinamo până la 30.06.2010. Repet, este jucătorul lui Dinamo, definitiv, conform contractului semnat cu clubul