Aflu din paginile unei publicatii frantuzesti extraordinara poveste a lui Van Meegeren, cel mai stralucit falsificator de tablouri din secolul XX, si ma grabesc s-o comunic publicului larg. Pina la descoperirea talentului sau neobisnuit de a picta in maniera unor artisti celebri, olandezul Hans Antonius Van Meegeren traieste aproape necunoscut, ca restaurator de tablouri si profesor de arte plastice in Delft. In timpul liber, picteaza. Nici un critic de arta nu pare a-l baga in seama pe acest pictor obscur. Pe cit de obscur, tot pe atita de ambitios insa. In 1932, Hans Van Meegeren se muta in Franta, la Nisa, in speranta de a obtine gloria mult jinduita. Frustratul artist aprofundeaza, printr-un studiu minutios, stilul lui Vermeer. Il alege pe Vermeer (1632-1675) din doua motive: mai intii, Vermeer a trait putin si a lasat un numar restrins de tablouri (in jur de 30) si, in al doilea rind, avea o cota de piata considerabila. Jan Van der Meer Van Delft sau Johannes Vermeer din Delft (numele intreg al lui Vermeer) isi datora resurectia pe piata de arta mai cu seama retrospectivei de la Muzeul din Rotterdam, din 1935, care a vadit un artist scrupulos si avar, cu un univers fascinant.

Van Meegeren isi pregateste minutios lovitura: studiaza formula pigmentilor folositi de Vermeer, temele predilecte, maniera de tratare a acestora, cauta sa inteleaga "atmosfera vermeeriana". In 1934, Van Meegeren cumpara de la anticari, la un pret modic, un tablou banal, realizat in 1690, ii curata suprafata si picteaza deasupra, cu uleiuri anume preparate de el, un excelent "Vermeer", "Pelerinii de la Emaus". Toate datele (maniera, suportul, pigmentii) atesta asadar un tablou "original", ignorat de critici. E ceea ce descopera insusi ilustrul Abraham Bredius, "nestorul istoricilor de arta olandezi", cum fusese numit. Prezentind tabloul ca pe o senzationala descoperire, Abraham Brediu