Comisia Centrală a Arbitrilor a decis reţinerea de la delegări a arbitrilor care au comis erori majore în prima etapă.
„CCA a analizat rapoartele observatorilor de arbitri, întocmite după jocurile disputate până pe 30 iulie, în cadrul etapei I a campionatului Ligii I, ediţia 2007-2008. Din analizarea acestor rapoarte, precum şi din vizionarea unor faze controversate reieşite din rapoartele menţionate, CCA a ajuns la concluzia că, pe lângă erorile umane, unele comise în faze-limită, interpretabile, unii arbitri au comis greşeli majore. În aceste condiţii, CCA a hotărât reţinerea de la delegări a arbitrilor şi asistenţilor în cauză pe o perioadă nedeterminată“, se arată într-un comunicat remis ieri de CCA, semnat de preşedintele Gheorghe Constantin.
Acesta a precizat că de acum înainte nu se vor mai divulga numele arbitrilor care sunt pedepsiţi.
„Am luat această decizie la începutul campionatului. Considerăm că le facem un rău arbitrilor dacă le divulgăm numele. Cei vinovaţi nu se mai găsesc pe listele de delegări“, a spus şeful arbitrilor. Printre cei vizaţi se numără Augustus Constantin, cel care a condus meciul Dacia Mioveni - Rapid (scor 1-2), dar şi craioveanul Sebastian Colţescu, arbitrul meciului Steaua - Ceahlăul (scor 2-1).
În plus, Colţescu a primit un ultim avertisment. Arbitrul craiovean a mai fost în prim-plan, atunci când Cornel Penescu l-a acuzat că se plimbă într-o maşină prea luxoasă pentru statutul său, iar preşedintele FRF, Mircea Sandu, i-a sugerat să se angajeze la Electroputere dacă nu poate stăpâni fluierul. Comisia Centrală a Arbitrilor a decis reţinerea de la delegări a arbitrilor care au comis erori majore în prima etapă.
„CCA a analizat rapoartele observatorilor de arbitri, întocmite după jocurile disputate până pe 30 iulie, în cadrul etapei I a campionatului Ligii I, ediţia 2007-2008. Din analizarea acestor rapoa