Ceea ce conducătorii Bisericii Ortodoxe par a nu înţelege în aceste zile care preced alegerea noului Patriarh este că societatea aşteaptă din partea instituţiei un set de mesaje şi gesturi

Ceea ce conducătorii Bisericii Ortodoxe par a nu înţelege în aceste zile care preced alegerea noului Patriarh este că societatea aşteaptă din partea instituţiei un set de mesaje şi gesturi importante. De exemplu, mesajul de transparenţă al publicării listei electorilor viitorului Patriarh.

Cum poţi pretinde să joci un rol de prim rang în societatea românească din moment ce ţii cu dinţii de acest secret? Pentru că, e evident, un Patriarh desemnat de nu-se-ştie-cine se va bucura de o mult mai slabă autoritate morală în comparaţie cu unul ales de o adunare cunoscută de toată lumea şi compusă din clerici şi laici asupra integrităţii cărora nu planează umbre de îndoială.

O desemnare "la secret" va folosi, de bună seamă, grupurilor rivale din interiorul Bisericii, nu însă şi instituţiei, ca să nu mai vorbim de viitorul Patriarh! Apoi, este semnalul de înnoire morală a Bisericii. Nu de acceptarea de formă a verificării dosarelor avea nevoie opinia publică - unde mai pui că şi aceasta a fost urmată de presiuni discrete la adresa unor oameni din CNSAS.

Ci de un semnal viguros de schimbare, începând chiar cu asumarea urcării pe scaunul patriarhal a unui ierarh asupra căruia să nu planeze vreun semn de întrebare privind colaborarea cu fostul regim. Şi continuând cu un mesaj privind rolul social al Bisericii.

O fi ea România ţara în care Biserica se bucură de cel mai înalt prestigiu public. Dar tot România este şi ţara unor cazuri incredibile de abuzuri asupra copiilor şi de abandon. Este ţara cu sute de mii de familii nevoite să plece la lucru în străinătate, lăsându-şi copiii departe de căldura familiei şi pradă tentaţiilor de tot felul. Tot România este ţar