Imi trecuse pe la urechi, zilele trecute, declaratia furioasa a unui inalt ierarh ortodox, care protesta vehement impotriva “umilirii” (conducerii) bisericii cu pricina de catre CNSAS. Mi-am spus, iata lectie de crestinism de tip nou, servita public si cu toata autoritatea necesara: umilinta e pacatoasa, trebuie evitata cu toata grija. Probabil ca mandria e o virtute.
Iar afurisenia la adresa Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii a continuat, pe motiv ca s-ar amesteca nepermis in treaba unei “institutii autonome”.
Sigur, in sine reprosul este netemeinic, caci CNSAS nu are treaba de statutul privat al vreunei persoane si de relatiile din institutiile autonome de acum, ci cu relatiile cu o institutie a trecutului, deloc “autonoma”, numita Securitate, partea armata a unui regim criminal.
Insa, dincolo de asta, aceasta invocare a autonomiei bisericesti are mereu o singura directie; daca implicarea statului are un caracter satisfacator (chestie tradusa in general in bani si influenta lumeasca) atunci autonomia cu pricina este prompt uitata. Probabil ca si duplicitatea e o virtute crestina.
Iar daca in cartea aceea de tip vechi inca nu s-au identificat limpede argumente care sa sustina o astfel de pozitie, cu siguranta ca politicienii contemporani ofera o pilda vie si vesela de duplicitate afisata cu mandrie:
Mai mult, conducind sedinta, liberala Norica Nicolai a declarat dupa vot ca „este un gest pe care cred ca il facem in amintirea fostului Patriarh Teoctist, care ar fi dorit sa inceapa lucrarile, si sper ca succesorul sau va reusi sa le si finalizeze. Cadoul nostru cred ca este mai frumos decit cel pe care se pregateste sa-l faca CNSAS Patriarhiei“.
Norica Nicolai ne-a declarat ca nu vede o problema in adoptarea acestei legi si nici in faptul ca nu se stie cu ce sum
