Dacă dispui de câteva milioane bune de euro, investiţiile pe piaţa imobiliară pot fi cele care să ofere randamente foarte bune, ofertele în acest sens mergând de la vile de lux şi până
Dacă dispui de câteva milioane bune de euro, investiţiile pe piaţa imobiliară pot fi cele care să ofere randamente foarte bune, ofertele în acest sens mergând de la vile de lux şi până la hoteluri aflate în zone turistice de mare atracţie.
Piaţa imobiliară este fără îndoială cel mai activ sector al economiei, şi de aceea panta va rămâne în continuare pe un trend ascendent.
Aşa cum susţin şi analiştii imobiliari, interesul investitorilor pentru piaţa imobiliară autohtonă este crescut, însă ceea ce îi diferenţiază unii de alţii este modul în care aleg să investească în acest domeniu.
La modul în care au urcat preţurile, toată lumea se întreabă ce poţi face cu câteva sute de mii de euro, cu alte cuvinte cu ce te alegi de aceşti bani.
Venit de 7.000 de euro din chirii
Una dintre agenţiile a căror paletă a ofertei ajunge chiar şi până la cinci milioane de euro pntru un singur produs achiziţionat, agenţia Perfect Casa, oferă câteva variante pentru posibilele investiţii care pot pleca de la un parg minim de un milion de euro.
"Daca eşti un om de afaceri de succes, ai o familie mare şi te gândesti să îţi cumperi o vilă luxoasă departe de aglomeraţie, poţi cheltui 1,4 milioane de euro pe o vilă de 360 de mp în Şos. Nordului, spre exemplu", susţine Simona Costache, director general Perfect Casa.
Ce mai primeşti de banii aceştia? "Cinci dormitoare şi un living de 70 mp, toate finisate de lux, o curte amenajată de 200 de mp, două locuri de parcare în subsolul propriu şi acces cu telecomandă direct în casă", mai spune Simona Costache.
Dacă vrei o casă mai în centru, poţi alege zone precum Floreasca sau Domenii - Caşin, unde cu un buget î