Dacă la începutul anilor ’90 făceau bani frumoşi cu meseriile moştenite din tată-n fiu, astăzi micii meşteşugari din Ploieşti au ajuns în pragul falimentului.
Este vorba despre cei la care ploieştenii apelau pentru a-şi face o dublură a cheii pierdute, pentru a-şi încărca bricheta norocoasă sau pentru a-şi repara ceasul rusesc primit cadou la majorat.
Printre puţinii întreprinzători care au rezistat economiei capitaliste se numără şi Ioan Violescu, în varstă de 70 de ani. Încearcă să supravieţuiască financiar reparand yale, făcand chei şi umpland brichete.
Meşteşugul şi-l practică într-o gheretă din fier, de doar cinci metri pătraţi, aflată la o aruncătură de băţ de sediul primăriei.
„Muncesc 12 ore pe zi ca să mai scot un bănuţ cinstit. Am o pensie de 400 de lei, bani care nu-mi ajung de întreţinere şi de medicamente. Din păcate, treaba merge încet şi prost pentru că nu mai sunt muşterii“, spune bătranelul aplecat peste uneltele de lucru.
Meşterul ploieştean se plange şi de taxele mari pe care trebuie să le plătească. „Dau 3.500 de lei impozit la primărie şi 16% la stat. Nu mai răman decat cu mărunţiş. E jale, taică“, spune nea Nelu, aşa cum îl cunosc puţinii clienţi care i-au rămas fideli.
Pentru că un metru pătrat în centrul Ploieştiului se închiriază cu cel puţin zece euro, meseriaşii s-au mutat în cartierele mărginaş e, chiar dacă vadul este şi mai prost. Este şi cazul lui Cornel Pavelescu, ceasornicar din tată-n fiu. Locuieşte în cartierul Vest şi şi-a amenajat la parterul blocului un atelier în care îşi petrece cea mai mare parte a timpului.
„De cand cu telefoanele mobile nimeni nu mai poartă ceas de mană. Doar prietenii mai vin să le repar orologiile sau ceasurile moştenire de familie. Iar lor nu le pot lua mai mult decat costă piesele“, povesteşte ceasornicarul trec
