Profunda neseriozitate a politicii romanesti nu are nevoie de criza pentru a se desena in proportii naturale. Circumstantele, fie mari sau marunte, grave sau banale, apasatoare sau comode – omul nostru politic e acelasi, respirind in neseriozitate ca pestele in apa. Neseriozitatea este elementul lui biologic si spiritual. Traieste cu ea, din ea, pentru ea.
Totusi, zilele de criza ii adauga acestei neseriozitati normale un haz dublu. „Momentele mari“ se suporta greu. Ele au exigente incomode, carora de voie sau de nevoie trebuie sa le faci fata. Ceea ce in fiecare zi este numai o inteligenta saraca, devine intr-un moment de criza o categorica prostie. Ceea ce este o abilitate scuzabila devine o inselaciune calificata. Scara de valori se dilata brusc in aceste momente dificile. Si daca nu o fi usor sa fii in fiecare zi a lui Dumnezeu cuminte, masurat si destept, treaba asta devine cu deosebire grea in ceasurile „decisive“.
Pentru cine politica este, ca pentru noi, in primul rind un spectacol (un spectacol moral si psihologic fara pereche), criza constituie de-a dreptul o voluptate. Caci, daca e adevarat ca prostia este singurul humor de care e capabil omul politic, atunci niciodata politica nu are mai mult humor decit in desfasurarea unei crize.
Priviti in jurul vostru dezorientarea, panica, invalmaseala pe care le-a produs aceasta cadere de guvern. Urmariti „declaratiile istorice“ care se fac dintr-o tabara si dintr-alta si spuneti daca oamenii acestia, care-si spun „politici“, nu sint cea mai naiva speta de locuitori ai planetei.
Un guvern a cazut si un altul are sa vina. Schimba asta ceva din realitatea problemelor de viata ale acestei tari? Se deplaseaza, odata cu guvernul, un milimetru macar din conturul sever al celor citeva mari dezastre, deasupra carora tara continua sa existe, ignorindu-le atita cit ele se mai pot ignora?
