Mihail Sebastian s-a nascut in 1907 intr-o tara ale carei contradictii sociale si culturale erau incomparabil mai mari decit cele ale Germaniei, exprimindu-se intr-un mod mult mai violent. O tara cu fisuri zgomotoase si, in mod corespunzator, cu oameni scindati, care visau cu placere la o Romanie Mare, tocmai pentru ca erau asa de nesiguri in ceea ce priveste identitatea lor nationala. intrebarea care ii macina pe toti suna in felul urmatorurmator: cum se poate ca un popor care in proportie de aproape o treime nu era constituit din romani in sens strict, ci din unguri, germani, ucrainieni, rusi, bulgari, sirbi, polonezi, turci si greci si, nu in cele din urma, din jumatate de milion de tigani, sa fie contopit intr-o natiune?
in ciuda sau poate tocmai din pricina faptului ca la 1919 Marile Puteri au dictat Romaniei semnarea tratatului minoritatilor, care le garanta acestora libertatea religioasa, instructia scolara in limba materna si drepturi egale, xenofobia a crescut asa de mult, incit Emil Cioran, viitorul renumit filozof si aforist parizian si, pentru o perioada, prietenul lui Mihail Sebastian, a putut sa afirme, in exaltatul si criptofascistul volum Schimbarea la fata a Romaniei, ca ura fata de straini este indisolubil legata de sentimentul national roman, reprezentind chiar materialul de coagulare a acestuia! Primii care au strigat in urma lui Mihail Sebastian „jidan fricos“ apartineau minoritatii grecesti! […]
Jurnalul lui Mihail Sebastian, care in ultimii ani a instaurat faima scriitorului roman si in afara Romaniei si care va fi citit si in viitor ca fiind opera sa principala, chit ca Sebastian insusi ii chestiona in mod constant valoarea, porneste de pe culmea scandalului din jurul romanului De doua mii de ani, functionind chiar in unele pasaje ca un soi de continuare a acestuia. Chiar daca jurnalul lui Sebastian nu este in primul
