Povestirile acestui volum, editat in mediul virtual, se circumscriu in totalitate rubricii tinute de autoare pe LiterNet. Sub un titlu potrivit ca o manusa contextului, Carmen Botosaru tese intimplari din lumea satului cu o staruinta demna de invidiat. Citindu-i naratiunile, nu mi-am putut ascunde insa temerea ca abordarea va parea in ochii multora inoportuna.
Ex-plicatia tine de raporturile mereu complicate ale trecutului cu prezentul. Literatura noastra a parcurs cu un secol in urma o intreaga etapa, transformata, sub denumirea de „semanatorism“, in curent literar. Structuri artistice puternic ancorate in realitatea sociala, curentele culturale devin caduce odata cu depasirea, prin evolutie, a momentului. E un adevar greu de tagaduit, cum tot adevarat este ca fortele prezentului actioneaza precum o lege – sa zicem, asemanatoare celei a gravitatiei –, captind mereu atentia cititorului mai ales pentru ceea ce se petrece acum si, desigur, in jurul sau.
in plin avint postmodernist nu prea gasim nici amatori si nici subiecte de aceasta sorginte, desi majoritatea e de acord ca, prin traditie, temele si personajele cele mai izbutite ale literaturii noastre sint cele rurale. Asta pentru ca in arta diferenta o face talentul, unic si diferit de la creator la creator, (tot mai des) inlocuit astazi de aparentele unui joc la moda, succesul. in aceasta conjunctura – adica intre succes si talent – cu tot succesul pe care i-l doresc, cred sincer in talentul autoarei.
Desi am rezumat mai sus argumentele invitatiei la lectura, simt nevoia unor noi adaugiri. Cum spuneam, povestirile de fata apartin „razboiului de tesut“ in a carui textura conceptul si ideile au rolul lor bine stabilit. Critica literara foloseste in vocabularul ei cuvintul „urzeala“, ca metonimie pentru proiectie (construct) sau finalitate (constructie). Sub acest aspect, cadrul narati
