Neimplicarea autorităţilor şi exagerările presei din Peninsulă fac ca, astăzi, să aibă loc la Roma un protest faţă de violenţa românilor Sursa: Foto: Sorin Antonescu
Italienii sunt chemaţi astăzi să protesteze în stradă faţă de violenţele săvârşite de români, de către liderul partidului de dreapta Alianţa Naţională, Gianni Alemanno. Apelul vine după decesul de săptămâna trecută al unui biciclist care fusese atacat de doi români, în urmă cu aproape două luni.
Autorităţile române s-au arătat îngrijorate faţă de situaţia din Italia. Premierul Călin Popescu-Tăriceanu a spus, la şedinţa de guvern de miercuri, că nu se realizează o distincţie între muncitorii cinstiţi şi infractori. El le-a cerut ministrului de interne, Cristian David, şi celui de externe, Adrian Cioroianu, să găsească soluţii rapide pentru rezolvarea situaţiei din Italia.
Nu se fac delimitări
Comunitatea românească din Italia îşi asumă prea rar vreo vină atunci când vine vorba despre cauzele „asupririi“ din ultima vreme. Organizaţiile românilor fac manifestaţii în care revendică drepturi şi agită pancarte în care arată că românii sunt pentru dialog cu autorităţile italiene.
Ies însă în faţă apărând numele tuturor conaţionalilor, detaşându-se prea rar de delincvenţi.
În lipsa unor idei clare de rezolvare a problemelor, funcţionează un instinct de autoapărare foarte agresiv. În loc să răspundă cu soluţii acuzaţiilor legate de infracţionalitatea ridicată, îi împing în faţă pe românii muncitori asupriţi de angajatorii italieni.
În opinia lui Eugen Terteleac, preşedintele Asociaţiei Românilor din Italia, vinovaţi pentru criza din Italia ar fi reprezentanţii instituţiilor italiene, cei care şi-au găsit o temă populistă. Apoi o mare parte a presei italiene - care ar avea astfel subiecte pentru articole. O parte din culpă