Nu mai e mult şi Sinaia va avea telegondolă, una dintre cele mai moderne instalaţii de transport pe cablu de la noi din ţară. Sursa: Foto: Răzvan Bunea
Lucrărilesunt în toi, iar constructorii dauasigurări că, de la mijlocul luidecembrie, iubitorii sporturilor deiarnă vor putea beneficia de nouatelegondolă, care va face legăturaîntre cartierul Furnica din Sinaia şiCota 1400.Telegondola va avea o capacitatede transport de 1.700 depersoane pe oră şi va parcurgetraseul dintre cartierul Furnica şiCota 1400 în nici 5 minute.
Instalaţia, care va fi compusă din35 de gondole, cu o capacitate deopt persoane fiecare, va rezolvaproblema accesului rapid pepârtiile din zonă.Sinaia ar putea reveni astfel înfruntea staţiunilor de iarnă dinRomânia, dat fiind că pârtiile de peMuntele Furnica sunt printrepuţinele pârtii de altitudine dinţară situate la peste 1.500 de metri,ceea ce permite conservarea stratuluide zăpadă până în lunile deprimăvară.
În prezent, transportul turiş-tilor de la Cota 998, din zona TaverneiSârbului, până la Cota 1400era asigurat de teleferic, însăcapacitatea acestuia de preluare a100 de turişti pe oră este mult prearedusă. „Lucrările la telegondolăsunt destul de complexe, dar se factoate eforturile pentru a fifinalizate. S-au montat o mareparte din piloni.
Sperăm ca laînceputul sezonului de schi săfolosim această telegondolă. Estecea mai importantă investiţie îndomeniul schiabil de la Revoluţiepână în prezent“, ne-a spus VladOprea, primarul oraşului Sinaia.COSTURIInvestiţie de aproape 8 milioane de euroMontarea pilonilor de latelegondolă a dat ceva bătăi decap constructorilor.
„Am avutfoarte multe probleme peparcursul lucrărilor. Au fostunele zone unde terenul nu eranici accesibil şi nici stabil pentrufundaţia pilonilor, aşa că atrebuit să-l consolidăm. Înprezent, lucrările merg bine“,spune Nicu Cin