M-ati nimerit cu intrebarea dvs. cind ascultam, pe Mezzo, cum il invata Daniel Barenboim pe un tinar pianist chinez, Lang Lang, sa cinte Apassionata. Nu ma pot desparti de clipa asta. Imi lipseste din cultura romana de azi muzicalitatea. Muzicalitatea ideii, a expresiei, a ritmului lor interior, atit in fraza scrisa, cit si in cea orala. Politica si sabloanele ei, telebrutalitatile zilei, pamfletele cu huliganismul lor literar au distrus orice melodie a gindului, a gestului. Se trancaneste, se hahaie si se injura.

In cele mai grele vremuri, viata unei zile intregi imi putea fi modificata de Sadoveanu recitind Sara pe deal, de Tudor Vianu in Venere si Madona (pe discuri Electrecord), de Calinescu cu incantatiile lui mirobolante. Sau de Toma Caragiu in Revizorul, de Emil Botta in Reconstituirea, de Dinica si Moraru in Troilus si Cresida, Urit, foarte urit!, de Marin Preda cu monserismul sau, de Nichita, dind la-ul cu un singur cuvint, batrine...

Intelegeti-ma, sint de partea acelui saxofonist american care era convins ca un mi bemol poate schimba lumea...

M-ati nimerit cu intrebarea dvs. cind ascultam, pe Mezzo, cum il invata Daniel Barenboim pe un tinar pianist chinez, Lang Lang, sa cinte Apassionata. Nu ma pot desparti de clipa asta. Imi lipseste din cultura romana de azi muzicalitatea. Muzicalitatea ideii, a expresiei, a ritmului lor interior, atit in fraza scrisa, cit si in cea orala. Politica si sabloanele ei, telebrutalitatile zilei, pamfletele cu huliganismul lor literar au distrus orice melodie a gindului, a gestului. Se trancaneste, se hahaie si se injura.

In cele mai grele vremuri, viata unei zile intregi imi putea fi modificata de Sadoveanu recitind Sara pe deal, de Tudor Vianu in Venere si Madona (pe discuri Electrecord), de Calinescu cu incantatiile lui mirobolante. Sau de Toma Caragiu in Revizoru