Cartarescu: „N-a intrat încă în mintea noastră ideea că suntem, de la o vreme, o regiune a unui mare stat federal numit Uniunea Europeană“.

N-a intrat încă în mintea noastră - şi e posibil să nu intre prea curând - ideea că suntem de la o vreme o regiune a unui mare stat federal numit Uniunea Europeană, că pe lângă identitatea noastră naţională avem acum şi una supra-naţională, cea de europeni.

Oriunde te uiţi, în politică, în viaţa de zi cu zi, în cultură, nu auzi la noi decât faimoasa replică a lui Caţavencu: „Nu voi să ştiu, stimabile, de Europa dumitale... Să-şi vază de trebile ei Europa. Noi ne amestecăm în trebile ei?“. Ei, uite că totuşi ne amestecăm, vrândnevrând, şi mai curând decât am fi bănuit, căci alegerile pentru Parlamentul European bat la uşă.

Câţi cetăţeni vor înţelege importanţa lor şi se vor deranja pe o zi friguroasă de noiembrie să iasă la vot, de data asta nu pentru sau contra lui Băsescu, nu pentru PSD, PNL, PRM, nu pentru maneliştii noştri politici Geoană, Tăriceanu, Boc sau Becali, ci pentru abstracta, îndepărtata, ceţoasa Europă, cu principiile ei de neînţeles, cu stelele ei aşezate în cerc, cu birocraţia ei de la Bruxelles care ne tot trage de urechi din când în când şi ne ameninţă cu tot felul de clauze...

Pentru mine e un mare semn de întrebare dacă românii se pot mobiliza pentru ceva pe care nu-l iubesc şi nu-l urăsc, despre care ştiu doar generalităţi. Dacă le ştiu şi pe alea. Dacă nu, iată câteva: Cel mai mult seamănă Parlamentul European cu un ceasornic elveţian care-ncearcă să unifice timpul istoric cu mai multe viteze al continentului nostru.

El reprezintă azi 450 de milioane de oameni. Are 732 de deputaţi aleşi în fiecare ţară de origine prin alegeri generale, libere şi secrete. La aceste alegeri pot candida atât membri ai unor partide politice (peste 160 de partide