Foto:politique.fluctuat.net
Fosta prima doamna a Frantei, Cecilia Sarkozy, a declarat pentru revista Elle ca a facut tot posibilul ca sa isi salveze casnicia. "Nu ne-am ascuns niciodata", a precizat Cecilia Sarkozy, referindu-se la speculatiile potrivit carora, in timpul campaniei electorale, cei doi au mintit ca relatiile in cuplu functionau foarte bine.
"Timp de 20 de ani, care nu au fost intotdeauna usori, i-am fost devotata sotului meu, Nicolas", a mai precizat Cecilia Sarkozy, mentionand ca doreste ca, dupa divort, sa aiba o viata absolut normala. Interviul in revista Elle este al doilea acordat presei de catre Cecilia Sarkozy, dupa anuntul de joi privind divortul de presedintele francez.
"S-a petrecut ceea ce li se intampla unor milioane de oameni: intr-o zi, nu-ti mai gasesti locul in cuplu, care nu mai este esentialul in viata, nu mai merge. Am incercat sa recladim, sa punem familia pe primul loc, familia asta recompusa, despre care au vorbit toti. Am incercat totul, eu am incercat totul. Pur si simplu, nu se mai putea", a mai spus Cecilia Sarkozy.
In ciuda anuntului oficial ca nici Nicolas, nici Cecilia, nu vor face nici un comentariu legat de divort, fosta prima doamna a republicii a declarat pentru cotidianul "L'Est Republicain" ca a dorit sa se retraga din viata publica pentru ca aceasta nu i se potriveste. Foto:politique.fluctuat.net
Fosta prima doamna a Frantei, Cecilia Sarkozy, a declarat pentru revista Elle ca a facut tot posibilul ca sa isi salveze casnicia. "Nu ne-am ascuns niciodata", a precizat Cecilia Sarkozy, referindu-se la speculatiile potrivit carora, in timpul campaniei electorale, cei doi au mintit ca relatiile in cuplu functionau foarte bine.
"Timp de 20 de ani, care nu au fost intotdeauna usori, i-am fost devotata sotului meu, Nicolas", a mai precizat Cecilia Sarkozy, mentionand ca dor