Deşi am pătruns în UE, deşi observatorii europeni sunt de-o vigilenţă feroce, în sectoare întregi ale vieţii româneşti domină legea sfintei opacităţi. Sursa: EVZ

Iată, de pildă, Ministerul de Interne. Scăpat ca prin urechile acului de acuzaţii în timpul Revoluţiei - deşi nu s-ar putea spune că miliţienii n-au fost la datorie, apărându-şi cu devoţiune „Cârmaciul“ -, acest minister şi-a văzut molcom de interese. Fireşte că după Revoluţie s-au produs schimbări: s-au redesenat uniformele şi s-a apelat la şmecheria de a numi purtători de cuvânt femei.

S-a diminuat, e drept, fauna ciubucarilor de la circulaţie, iar poliţistul comunitar poate fi chiar un prieten al omului, şi nu bruta care, pe vremuri, îţi provoca, la simpla apariţie în peisaj, crampe la stomac. Marea problemă e, însă, la vârf. Tot felul de învârtiţi, figuri care în 1989 erau căpitani sau maiori, au ajuns acum generali şi supragenerali.

La prima vedere, par mai spălăţei decât vechii purtători de bulan. Unele metehne au rămas însă intacte. Ca, de pildă, numirea în funcţie a protejaţilor. La uşurinţa trucării examenelor de promovare, băieţii şi-au spus probabil că e inutil să piardă vremea cu legile şi procedurile, că doar tot ei iau deciziile!

La fel stau lucrurile în privinţa subvenţionării de către Ministerul de Interne a clubului sportiv Dinamo. Am afirmat, încă la începutul anilor ’90, că semnul începerii democraţiei în România va fi scoaterea de sub tutela ministerelor a aşa-ziselor cluburi „departamentale“.

Era vorba, în principal, de Rapid, Steaua şi Dinamo. Dacă în cazul primelor două s-au făcut paşi hotărâtori (nu prea ştiu care este statutul stadionului Steaua, etern generator de scandaluri între generalii din MApN şi patronul Gheorghe Becali), Dinamo a rămas captiva metehnelor din vremea comunismului.

N-o să vă vină să cr